Etichete

, , , , , ,

katerinAcum zece ani am avut prilejul să realizez pentru E-Leonardo un interviu cu Katerin Katerinov. Profesor de origine bulgară, el a devenit faimos la nivel internaţional prin publicaţiile sale dedicate învăţării italienei. După ce-a obţinut o licenţă în filologie la Sofia, a ales să se stabilească încă de tînăr în Italia, unde s-a implicat în elaborarea unei metodologii originale de predare a limbii italiene, în cadrul Universităţii pentru Străini din Perugia.

Am fost curios să aflu de la el detalii privind viaţa din Bulgaria sub comunism, impactul social-politic resimţit de un est-european ce încerca să se adapteze în Occident, la jumătatea secolului trecut, dar mai ales transformările lingvistico-filosofice care îl remodelează pe omul ce-şi părăseşte patria. Multe din aceste problematici se concentrau într-o interogaţie, recunosc azi, uşor sfidătoare: “de fapt noaptea în ce limbă visaţi dumneavoastră?”.

Atunci lingvistul mi-a desfăşurat sub ochi tot evantaiul comunicării, cu diversele ei elemente componente: cine vorbeşte? cui? ce? unde? cum? cînd? de ce?. În funcţie de aceste ingrediente, utilizatorul se vede obligat să se adapteze de la un caz la altul. “În aceeaşi măsură visul (ultima parte a întrebării) este o comunicare imaginară ce se supune în mod obligatoriu respectivelor norme. Dacă, de exemplu, o visez pe bunica şi momente din copilăria mea, nu voi visa fireşte în italiană sau în bulgară, ci în dialectul în care doar ea se exprima (nici chiar mama mea, care aparţine unei generaţii succesive). Dacă în vis îmi revine o conversaţie cu soţia mea sau cu fiica mea (aceasta din urmă reprezintă un alt paradox: fata unui bulgar, cu nume de familie bulgăresc terminat în -ov, cu cetăţenie, dacă ar vrea, inclusiv bulgară, dar nu ştie nici o boabă în bulgară), nu poate fi altminteri desigur decît în limba folosită în casă, adică italiana standard. Chiar monologurile mele, cu condiţia să nu se refere în mod specific la copilăria mea, nu le pot pronunţa în minte altfel decît în limba italiană. Anumite concepte şi experienţe de viaţă sînt indisolubil legate de o limbă sau alta – ‘relativismul lingvistic’ (ipoteza Sapir-Whorf). Inclusiv Eminescu al vostru îşi punea în mod foarte serios problema dacă noi sîntem cei care dominăm limba sau dacă, viceversa, ea e cea care ne domină pe noi precum şi viziunea noastră asupra lumii, şi înclina în mod evident spre această din urmă ipoteză.”

Anunțuri