Etichete
Beatrice, Dante, Divina Comedie, Jorge Luis Borges, Paradisul, rastalmacire
Îngerii care pendulează între Bunul Dumnezeu şi trandafirul preafericiţilor au chipul roşu (simbol al carităţii), aripile de aur (simbol al perfecţiunii) şi toată înfăţişarea mai albă ca orice zăpadă (simbol al purităţii). Coborînd între petalele măreţei flori, transmit pe rînd, dintr-un nivel în celălalt al amfiteatrului, pacea şi ardoarea de căinţă pe care le-au dobîndit în zborul spre Dumnezeu.
16. “Quando scendean nel fior, di banco in banco
porgevan de la pace e de l’ardore
ch’elli acquistavan ventilando il fianco.”
Faptul că între bolta Cerului şi floare se interpunea o asemenea mulţime de îngeri nu ştirbea vederea şi strălucirea, căci lumina divină pătrunde în univers, după cum fiecare e demn sau nu s-o primească, şi nimic n-o poate împiedica.
19. “Né l’interporsi tra ‘l disopra e ‘l fiore
di tanta moltitudine volante
impediva la vista e lo splendore:
22. ché la luce divina è penetrante
per l’universo secondo ch’è degno,
sì che nulla le puote essere ostante.”
După momentul de admiraţie extatică la descoperirea înfăţişării Paradisului, alte întrebări prind să-l frămînte pe călătorul care se răsuceşte spre Beatrice pentru a-i cere lămuriri. Dar vede surprins, alături de el, un bătrîn cu o înfăţişare blîndă şi luminoasă. E Sfîntul Bernardo di Chiaravalle (Bernard de Clairvaux), care a venit să-l călăuzească mai departe şi care i-o indică pe femeia iubită, aşezată deja la locul ei, sus, pe al treilea rînd al petalelor trandafirului.
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.