Etichete

, , , , , , ,

picassoŞtirea culturală a zilei de ieri spune că regizorul Tudor Giurgiu va realiza un film inspirat din povestea tablourilor celebre, furate la Rotterdam. După cum se ştie, un grup de infractori români, acţionînd cu o incredibilă iuţeală de mînă, a dat recent o spargere la Kunsthal. În mai puţin de trei minute a izbutit să pună mîna pe şapte opere de artă inestimabile, pictate de Picasso, Matisse, Monet, Gauguin şi Lucien Freud. Hoţii au încercat zadarnic să le vîndă, fiindcă zecile de milioane de euro cît valorau şi scandalul mondial care s-a stîrnit n-au tentat pe nimeni. Aşa că pînzele au fost vîrîte în nişte perne şi transportate în satul Carcaliu, judeţul Brăila. Din cîte se afirmă pînă acum, mama şefului de clan, Olga Dogaru, pentru a-şi proteja odrasla, a pus după o vreme pînzele pe foc, în speranţa de-a face pierdută urma delictului.

Acest fapt divers a proiectat din nou România în coloanele presei de top din Europa occidentală. De la grosolănia lebedelor mîncate la Viena, după revoluţia din decembrie ‘89, şi invazia minerească în centrul Bucureştiului, în anii ‘90, a trecut ceva vreme de cînd lumea civilizată n-a mai avut ocazia să se crucească la spiritualitatea de peşteră a unora dintre concetăţenii noştri.

Din cîte declară echipa condusă de regizorul Tudor Giurgiu şi fotograful Cristian Movilă, s-a început deja munca la conturarea scenariului. S-au primit oferte de colaborare, din partea unor producători din Statele Unite, Marea Britanie şi Olanda, atraşi de potenţialul comercial al unui asemenea film neobişnuit, care insistă pe psihologia şi motivaţiile tîlharilor, pe comunitatea izolată de lipoveni din care provin, pe frămîntările lor existenţiale. “Ceea ce mă fascinează la întregul caz e că devine un argument foarte prezent într-o discuţie care durează de secole – care e valoarea operei artistice şi cît de mult variază ea funcţie de (sic! – L.A.) publicul care o apreciază. Am văzut cu toţii tablourile, opere inestimabile, valorînd milioane de euro, dar cît valorează de fapt un Picasso în mîna unei mame care crede că îşi ajută fiul?”, se întreabă filosofic fotograful Movilă.

Asta îmi aminteşte, cu apăsată neplăcere, de perspectiva recentă a lui Cristian Mungiu. Multipremiatul regizor ne explica de După dealuri că bietul popă avea şi el dreptatea lui, cînd a crucificat-o pe nebuna de Alina, aflată în prada unor crize isterice, pînă cînd a omorît-o. Omul căuta s-o vindece. Ce să-i facem dacă, pînă la urmă, a ucis-o? Dacă-şi producea Daniel Corogeanu un film autobiografic, nu izbutea mai straşnic s-o aducă din condei.

Sper că nu vom afla de la Tudor Giurgiu & Cristian Movilă că Picasso a fost furat de foame. Că Matisse a fost băgat în sobă de frig. Că un Gauguin original nu face cît dragostea de mamă. O asemenea coproducţie, cu toate vedetele internaţionale pe care le-ar atrage în jurul şiştarului, ar echivala cu un alt foc de artificii. Fuga în metafizic – pentru a se “contextualiza” şi a se “explicita” neghiobia gregară a omului de grotă – e în măsură să mă plictisească.

Anunțuri