Etichete

, , , , , , ,

Comisia constituită “în regim de maximă urgenţă” pentru a verifica problemele legate de funcţionarea revistei Tribuna şi-a încheiat lucrările, şi-a înaintat concluziile către Comisia de învăţămînt, cultură, artă şi religie din cadrul Consiliului Judeţean Cluj. A mai trecut o săptămînă. Organismul de lucru în domeniul cultural a luat act de situaţia existentă şi-a recomandat demiterea managerului abuziv. Lucrurile se îndreptau spre o rezolvare naturală, cu detensionarea aşteptată de toată lumea. În zilele următoare – o nouă lovitură de teatru. Gazetele anunţă senin: Conducerea Consiliului Judeţean a căzut la pace cu managerul revistei “Tribuna”. Informaţia era oarecum distorsionată. Nu părea să fi existat un conflict între părţile care s-au reconciliat ci, tocmai, o lungă şi tandră complicitate: de la organizarea concursului, la muşamalizarea gafelor, tergiversarea destituirii, ignorarea protestelor extinse, nesocotirea concluziilor anchetei, omiterea deciziei stabilite în forul de specialitate.

Cu totul bizar e tonul relatărilor privind relaţiile dintre o instituţie publică locală şi un subordonat dezastruos. “După două zile de negocieri, conducerea CJ pare să-l fi convins pe managerul revistei Tribuna, Mircea Arman, de faptul că deciziile de concediere a celor trei redactori – Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Pavel Azap – trebuie anulate. ‘Am această disponibilitate, dar trebuie să găsim o soluţie care să ne permită şi din punct de vedere juridic să facem acest lucru’, a precizat Arman pentru Făclia.” Cine a mai pomenit una ca asta: angajatorul să se aşeze “la negocieri” cu managerul care, la instituţia de presă pe care a preluat-o în administrare, i-a insultat şi i-a gonit pe colaboratori, i-a destituit abuziv pe angajaţi, a produs un prejudiciu naţional şi internaţional de imagine?! Iar specialistul lu’ peşte, care îţi dă brînci către faliment, cică are o disponibilitate, dar trebuie să mai caute soluţii… De parcă se duceau tratative între China şi Rusia, cînd de fapt întîlnirea era între Coreea de Nord şi Vînjul Mic.

Anunțuri