După demiterea-demisie a lui Andrei Marga de la şefia ICR, s-a găsit şi-un avocat nechemat care să-i cînte partitura. Paul Cernat e cel care l-a elogiat nu demult pe Eugen Simion, la o vîrstă rotundă. Bine, de-acolo îi mai putea pica ceva, aşa că era de înţeles. Dar acum? Ce beneficii se mai sifonau oare dinspre omul pe făraş?
Tehnica sofistă folosită de această Paula Iacob a mahărilor culturali loviţi de dispreţul public e deplorabilă. Paul Cernat enumeră capetele de acuzare, doar pentru a le azvîrli peste umăr, cu indolenţă, în compartimentul “e discutabil”: “Despre chestiuni controversate sau contestabile cum ar fi politica de personal a echipei Marga, publicarea unei cărţi proprii a directorului la editura ICR, înfiinţarea unor centre ICR în ţară, seria de conferinţe ‘politizate’ despre criza economică, reacţiile polemice deplasate (cum ar fi cea la adresa lui Filip Florian) se poate, fără îndoială, discuta. Ar fi însă de dorit ca discuţia să se poarte cu bună-credinţă, cu argumente netrucate şi cu ascultarea tuturor părţilor”.
Se poate discuta, fireşte, despre toate acestea. Dar el nu discută. În loc să răstoarne avocăţeşte, bucată cu bucată, piesele de pe lista de derapaje de la decenţă, Paul Cernat minimalizează detaliile şi înhaţă taurul de coarne. El alege să conteste însuşi principiul distincţiei dintre alb şi negru, dintre bine şi rău, în societatea culturală. “În ceea ce priveşte campania de stigmatizare a lui Andrei Marga în calitate de prezumat colaborator al Securităţii comuniste, mărturisesc că nu mai dau doi bani pe asemenea manevre de character assassination, aplicate diversionist în ultimul deceniu pentru compromiterea unor personalităţi culturale care nu au jucat ‘cum trebuie’. Le consider, moralmente, la fel de vinovate ca şi păcatele celor incriminaţi (dacă ele s-ar confirma cu adevărat) şi am motive serioase să cred că ele vor fi aplicate oricăror potenţiali defectori din establishmentul pro-băsescian.”
E dreptul lui Paul Cernat de a-i considera, moralmente (!), la fel de vinovaţi şi pe cei care au turnat la Securitate, şi pe cei care îi dezvăluie pe turnătorii la Securitate. E dreptul lui de-a face, în revista Observator cultural, teorii ale conspiraţiei, de-a pune notele informative scrise de Andrei Marga despre Katherine Verderey în cîrca – de ce nu? – a lui… Traian Băsescu, de-a ne povesti că nu mai contează azi dacă cineva şi-a construit cariera, în vremea comunismului, activînd ca turnător. Dar eu nu mă pot abţine să-i transmit, de-aici, din depărtare de vîltoarea literară, că vicleniile lui au un iz de promiscuitate.
