Etichete

, , , , , , , ,

Mircea Arman ignoră datoria de stimă faţă de scriitorii români. E ciudat şi nemaiîntîlnit ca un redactor-şef de revistă culturală să îşi structureze activitatea pe insultarea publicului căruia preponderent i se adresează. După primul editorial cu inflexiuni ameninţătoare şi după prima cercetare istorico-literară cu iz de Misterele Parisului, publicate de Tribuna, noului manager i-au făcut o vizită doi colaboratori emeriţi ai revistei, foşti profesori ai săi de la universitate. Pe un ton ponderat şi cu un evantai larg de argumente, Ion Pop şi Ion Vlad i-au descris preopinentului riscurile pe care le comportă deturnarea pe care se străduieşte s-o impună în viaţa unei publicaţii cu tradiţie şi prestigiu. “În locul unei dispoziţii spre dialog, am înregistrat, însă, stupefiaţi, pe întreg parcursul ‘audienţei’, doar cîteva replici, rezumate în fraza, repetată de cîteva ori: ‘dumneavoastră sînteţi liberi să aveţi orice părere, eu fac ce vreau aici, fiindcă am fost investit de o Autoritate’ – şi pun majuscula pentru că s-a accentuat mereu pe cuvîntul autoritate”, după cum îşi aminteşte unul dintre vorbitori. Întrevederea s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, cu retragerea celor doi scriitori din consiliul consultativ al revistei şi de pe lista de colaboratori. În replică, noul culturnic i-a insultat invitîndu-i să plece la cimitir, pentru a nu-l mai încurca în presantele sale preocupări (vezi Despre o invitaţie la cimitir, în România literară, nr. 9/2013).

A urmat editorialul în care preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, în revista-fanion a breslei, trăgea un energic semnal de alarmă încă din februarie 2013: “am aflat că nu e prima oară cînd Mircea Arman ţinteşte şefia Tribunei. Filolog de formaţie, cu un doctorat susţinut cu Mircea Muthu, şi cu studii juridice apoi, nu era recomandat de nimic pentru post. Nu, din păcate, şi de nimeni! Relaţiile politice l-au ajutat să-şi vadă visul cu ochii. (…) Lăsată pe mîna unui diletant, veleitar fără operă şi fără conştiinţă literară, băiat de mingi într-un partid politic, Tribuna va deveni o revistă după chipul şi asemănarea noului ei redactor-şef.” Cuvinte aspre, care s-au confirmat în scurtă vreme, depăşind cele mai sumbre aşteptări. Mircea Arman s-a năpustit, fără brumă de maniere, în delirante interviuri sau editoriale-pamflet, cu un potop de invective la adresa scriitorilor, în marea lor majoritate, şi a unor reprezentanţi de frunte ai intelighenţiei, în mod particularizat. Erau puse în cauză nu ideile – oricînd susceptibile de disocieri –, ci profilul public, succesul social atins de vrăjmaşii săi. Ardoarea vitriolantă a noului ciomăgar era însoţită de împleticeala stilistică a frazelor, de incoerenţa gîndurilor, de revărsarea anacolutelor.

Anunțuri