Etichete
Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna
Mircea Arman ignoră importanţa colaborării cu subordonaţii săi. Ca urmare a năstruşniciilor tipărite în Tribuna, a hachiţelor imprevizibile izvorîte de la noul şef – care impunea cu de la sine putere unele texte, elimina arbitrar contribuţii sau persoane neagreate – redactorii au ajuns foarte rapid în imposibilitatea de a-şi exercita meseria. Asta pe lîngă discreditul personal, datorită apartenenţei la o instituţie a cărei bună reputaţie se ducea de rîpă văzînd cu ochii. Nemulţumirea lor, în faţa dovezilor de incompetenţă cu care se confruntau, a fost contracarată cu măsuri draconice. Poruncile răstite, ameninţările repetate, suspiciunea generalizată, învrăjbirea corectorului necalificat şi a tehnoredactorului, împotriva redactorilor profesionişti, acreala, delaţiunea, convocarea la fantomatice comisii disciplinare, sancţiunile abuzive au luat locul vremurilor senine de odinioară. În scurtă vreme tensiunea a răzbătut la suprafaţă, prin memoriul adresat de ziariştii de la Tribuna preşedintelui Consiliului Judeţean, pe care-l informau în detaliu asupra situaţiei: “În ce priveşte relaţiile cu echipa redacţională, dl Arman a abuzat de poziţia sa de conducere eliminînd, fără argumente, anumite materiale din sumarul revistei, refuzînd colaboratori – din nou fără să-şi justifice opţiunea –, sau chiar excluzînd redactorii din procesul de realizare a revistei, prin suprimarea şedinţelor de sumar. Astfel, redactorii sînt împiedicaţi să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, prevăzute chiar în fişa postului: ‘stabilirea tematicii numerelor de revistă’ ori ‘urmărirea standardelor editorial-bibliografice şi de tehnoredactare ale materialelor publicate’. Refuzul dlui Arman de a conlucra cu echipa revistei a creat o atmosferă tensionată şi suspicioasă, iar deciziile sale îi pun pe redactori în situaţii publice neplăcute, colaboratorii – constanţi sau posibili – fiind reticenţi să publice în Tribuna în actualul context”.
Ziariştii n-au primit răspuns la documentul lor oficial nici după trei luni. În schimb li s-a impus un program de “industrializare forţată”, cu prezenţa zilnică obligatorie în redacţie (8 ore plus 30 de minute pauză de masă), de parcă munca lor ar fi avut o componentă exclusivă de birou! Încăperea strîmtă de la Tribuna a devenit pe neobservate un spaţiu carceral, cu nişte oameni obligaţi să se claustreze de realitatea lumii de-afară pentru a nu li se tăia salariile fantomatice. Şi toate astea degeaba, căci revista se făcea oricum peste capetele lor – ei ajungeau s-o vadă abia cînd venea din tipografie.
Laszlo Alexandru 