Etichete
Consiliul Judetean Cluj, Constantin Barbu, cultura, Eminescu, esec, faliment, Mircea Arman, neghiobii, teoria conspiratiei, Tribuna
În politica balcanică poate fi o virtute să-ţi înşeli colocutorul, spunînd una şi făcînd alta. Dar în cultură aşa ceva e o catastrofă, care atrage după sine decredibilizarea. Cum de-a reuşit noul manager o asemenea rapidă contraperformanţă?
Mircea Arman ignoră mizele discuţiilor în care se năpusteşte. Numărul 249/2013 al Tribunei, îndată după editorialul revoluţionar, găzduieşte pe trei pagini mari un articol prăpăstios al lui Constantin Barbu, Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României. Autorul neghiobiei lăbărţate e şi primul, în ordine alfabetică, pe lista noului consiliu consultativ, ceea ce sugerează că toată publicaţia îşi asumă făcătura (pigmentată cu fotografii din manuscrise învechite, pentru a-i da parfum de autenticitate). În fapt autorul ne înşiră doar cuprinsul altor 12 “cărticele” pe care se pregăteşte să le scrie în viitor şi unde ne va povesti, tuturor, cum priapicul Titu Maiorescu, împreună cu soră-sa, Emilia Humpel, şi fiică-sa, Livia Maiorescu Dymsza, au complotat să fie ucis poetul naţional. La conjuraţie au mai participat nevasta lui Ioan Slavici (“unguroaică, agentă, curvă”), Regele, Brătianu, Carp şi D.A. Sturdza (care plănuiau un Tratat secret cu Austro-Ungaria şi pe care îi deranja sagacitatea jurnalistului Eminescu), Regina Elisabeta (care era spioana Ţarinei), Mite Kremnitz (spioana Împăratului Germaniei şi amanta cumnatului Maiorescu, precum şi a Regelui Carol I) etc. Ce mai! Ponson du Terrail pe Someş.
Traiectoria biografică a poetului din Ipoteşti a dat şi în trecut prilejul unor aberaţii încălecate. În 2010, pe 15 iunie, ţicnitul ex-primar naţionalist al Clujului, Gheorghe Funar, într-o tentativă de relansare a carierei sale politice, a anunţat în conferinţă de presă vestea cea mare pe care tocmai o aflase: în 1889 Mihai Eminescu a fost asasinat de evrei. Prin ţărişoara asta, fiecare, cum are o suferinţă, hop! la gîtul lui Eminescu pentru a se scoate în evidenţă. Iar managerul proaspăt întronizat al unei reviste pînă atunci – totuşi – respectabile gira amatorismul cu iz de capă şi spadă, pe post de cercetare autorizată. De ce s-a mai mirat că tentativa sa de inducere în eroare a opiniei publice (culturale) a stîrnit îngrijorare?
Laszlo Alexandru 