Etichete
Cred că sînt lipsite de interes mizele politice ale recentei confruntări dintre Andrei Marga şi Andrei Pleşu. Dar atunci cînd actualul şef al Institutului Cultural Român din Bucureşti scrie, negru pe alb: “Nu am publicat nici un volum la ICR cu care să-mi împodobesc bio-bibliografia. Nu am nevoie să apelez la această editură” – consider că e cazul să i se vîre sub nas coperta volumului Cultură[,] democraţie[,] modernizare.
Doar virgulele vin de la mine, sub stimulul ortografiei. Enumeraţia pompieristică e toată din partea activistului care îşi reneagă publicaţia.
Laszlo Alexandru 
Punct ochit, punct lovit.
Cred că nu e minciună, ci un banal Altzheimer, diagnisticat oficial, şi pentru care a şi fost scos de la Externe (de ce oare, oricum făcea figură la fel de frumoasă ca_Corlăţean?).
O ştiu, nimeni nu este perfect: cît e viu şi munceşte (oricum, oriunde!) mai şi greşeşte… Şi, de mai eşti şi cam pocit de la natură, nu atît la fizic, cît la suflet, crezînd că toţi sunt ca tine, îi tratezi cum crezi de cuviinţă: pe mai-mari îi guduri, pe egali îi rîgîi la agape-mbelşugate-n de toate, celor mici nici resturile meselor tale nu le pici (pentru ele, ai boidegarzii, buldogii)…
În primul rînd, ca aspect mie nu mi-a plăcut de – de ex. – unul (Lichelceanu) şi mult mai tîrziu de-un altul, Margargară. Şi, de m-ar fi ştiut de la obraz, sunt sigur că nici lor de mine nu le-ar fi plăcut: nu ne asemănăm!
Ultimul, (alt) mare universitar vest-napocan, înainte de-a ajunge ce nu merită (dar ciracii din casta-i politică alta cred, se vede!), tot scotea o carte precum cea de mai sus cu o frecvenţă aproape anual-universitară… Pesemne un curs de ros banii studioşilor aspiranţi la diplome fără fundament, dar cu cheltuială de la babaci, bibici, babete. Şi, desigur, la atîtea alte edituri, că autorul nici nu le mai dă de capăt.
Ce mă oripila pe mine, biet bibliotecar într-o biată bibliotecă publică, cu bani puţini la achiziţii, era că respectivul auctor (concurent deloaial universitar al preuniversitarei bărbuţă/bărboi, dintr-un minister în derivă) ne era băgat cu „opirile” cu tot pe gît, de către nefericiţii editori care – altfel – n-aveau pesemne cum, cu ce le plăti nesimţiţilor profitori „drepturile”… Dar, ca un ciuruc de curs (fie şi universitar), să primească girul chiar şi al ICR, apoi, aiasta-i deja curat-murdar!
Oare, la ce-i bun acest ICR?… Nu ni-s îndestui diplomaţii maeioţi să ne reprezinte şi pegrele să ne feştelească imaginea… Mai trebuia şi-un „institut” kulturnik.
PS, pentru că se prea-poate (vai, ce rău e ca să le ştii/bănui pe-aproape toate!): Nu auctorele tare nulidokt dealtfel e-n cauză, ci un studinte-trepăduş, un subaltern ce şi-a mai plasat un „credit” la dosar cu inepţiile aste-i „jinovat” de răseditări fără de corecţiuni, nici măcar precizarea „a enşpea ediciune”?
Cherchez à (sive dans) son Uni-vers-atile-ité!
Pingback: Marga şi auto-bibliografia | Laszlo Alexandru