Etichete

, , , , , ,

santagataCitesc cu interes o cercetare recentă a lui Marco Santagata: L’io e il mondo. Un’interpretazione di Dante (2011). Universitarul italian, excelent cunoscător al operei danteşti, leagă toate scrierile autorului medieval într-o reţea care se intercondiţionează. Ne dovedeşte, mergînd la nuanţele textuale, că Dante avea o gîndire sistematică, de tip organic şi coerent: făcea scurte trimiteri la alte compartimente, în care urma să trateze probleme ce-i ieşeau în drum şi i-ar fi pretins devierea de la subiectul principal.

Plasarea contrastivă a lui Dante faţă de Petrarca este un procedeu răspîndit (şi legitim) în exegeza literară. Santagata vine şi pe acest teritoriu cu o admirabilă acuitate, meditînd la conformaţia mentală diferită a celor doi mari poeţi. “Petrarca scrie cărţi care întemeiază istoria modernă a cîtorva genuri literare, şi totuşi creativitatea sa pare a se teme de goluri, de lansarea înainte. Nu aspiră să inventeze noi forme, ci să înnoiască ceea ce există sau a existat: punctul de sprijin al îndemînării sale este tradiţia. Aproape toate cărţile lui se plasează sub un protector ‘clasic’, îşi dezvăluie un părinte: Cicero în Familiares, Virgiliu şi Lucan în Africa, Valerius Maximus prezidează Res memorande; epistolele în versuri se revendică de la modelul horaţienilor Epistularum libri, producţia pastorală culeasă în Bucolicum carmen încearcă să propună formele virgiliene” (p. 105).

DanteLa poetul florentin, în schimb, “recunoaştem o forma mentis sistematică şi exhaustivă (…) şi de asemeni recunoaştem un alt aspect tipic al personalităţii lui Dante: proiecţia înainte, de parcă ar lansa un pariu că acea operă, căreia mai mult ca sigur încă nu-i definise coordonatele, îşi va găsi oricum forma” (p. 60). “Dante nu are părinţi [spirituali] şi nu are modele. Nu ţinteşte actualizarea unor tradiţii moarte (…) sau refacerea unei practici valabile. (…) Ca Petrarca, şi el încearcă să construiască o retorică, un vocabular şi o limbă care să confere omogenitate variatei şi dezarticulatei producţii poetice contemporane. Dar, în timp ce Petrarca o va face în spirit umanist, încercînd adică să recreeze măsura şi puritatea formală a poeziei latine antice, Dante o face cu privirea îndreptată asupra prezentului, conferindu-i substanţă teoretică noii poezii florentine şi, mai ales, propunînd-o ca punct de pornire într-o nouă practică poetică de construit” (p. 105). Excelentă virtuozitate interpretativă!

Anunțuri