Goethe a avut prilejul, de-a lungul dialogurilor cu Eckermann, să-şi recapituleze traiectoria intelectuală şi să-şi clasifice duşmanii. Dacă pînă şi personalitatea enciclopedică a scriitorului german a putut stîrni atîta ostilitate, să nu ne mirăm de ceea ce vedem în zilele noastre prin plevuşcă. Reflecţiile unui clarvăzător ne pot fi de folos.
“Goethe mi-a vorbit apoi despre adversarii săi, adăugînd că stirpea aceasta de oameni nu vrea deloc să piară.
– Ca număr sînt cîtă frunză şi iarbă, zicea; totuşi nu-i prea greu să-i categoriseşti oarecum.
În primul rînd trebuie să-i menţionez pe adversarii din prostie; sînt cei ce nu m-au înţeles, criticîndu-mă fără să mă cunoască. Mulţimea asta respectabilă mi-a pricinuit multe plictiseli în viaţă; să-i iertăm totuşi, căci nu ştiu ce fac.
O a doua specie numeroasă o alcătuiesc invidioşii. Oamenii ăştia îmi pizmuiesc norocul şi trecerea de care mă bucur, obţinute mulţumită talentului meu. Trag cu dinţii de faima pe care o am şi tare ar fi vrut să mă nimicească. Ar înceta totuşi dacă ar şti că sînt sărac şi nenorocit.
Mai departe urmează în număr mare cei ce au devenit adversarii mei din pricină că succesul îi ocoleşte. Sînt printre ei şi adevărate talente; nu pot să-mi ierte însă că-i umbresc.
În al patrulea rînd trebuie să amintesc de cei care au oarecare temeiuri să-mi fie adversari. Cum sînt şi eu om şi am, prin urmare, şi eu metehne şi slăbiciuni omeneşti, nu se poate ca scrierile mele să nu le aibă şi ele. Dar cum priveam cu toată seriozitatea formarea mea şi căutam neobosit să mă desăvîrşesc, mă aflam totdeauna cu un pas înainte şi se întîmpla deseori ca ei să mă critice pentru un cusur de care în realitate mă lepădasem demult. Oamenii aceştia, atît de binevoitori, m-au jignit de fapt cel mai puţin. Trăgeau cu flinta după mine abia după ce mă depărtasem cu cîteva poşte de ei. De altfel, o operă odată terminată nu mă mai interesa; o treceam cu vederea şi mă gîndeam numaidecît la ceva nou.
O altă categorie de oameni mă duşmăneşte din pricina unor concepţii şi a unor puncte de vedere diferite. Se zice că rareori găseşti într-un pom două frunze care să fie absolut identice. Tot aşa nu cred ca nici între oameni să poţi găsi doi la o mie, care din punctul de vedere al sentimentelor şi al felului lor de a gîndi, să semene întocmai. Plecînd de la această prezumţie, ar trebui în mod normal să mă mir mai puţin de faptul că numărul adversarilor mei e atît de mare, cît de acela că, totuşi, îmi mai rămîn încă atîţia prieteni şi aderenţi. Tot leatul meu nu ştia cum să se îndepărteze mai degrabă de mine, avînd tendinţe cu totul subiective, pe cînd eu, cu străduinţele mele obiective, mă aflam singur de tot şi în inferioritate. (…) Mi-am văzut liniştit de drum, fără să-mi pese cîtuşi de puţin de succes, şi nu i-am luat cît de cît în seamă pe potrivnicii mei de tot soiul.”
Laszlo Alexandru 
Ar merge pus ca text de manea: Dujmani câtă frunză şi iarbă, proşti, invidioşi sau săraci, dar eu nu-i bag în seamăăăă…