Etichete
Celestino al V-lea, Dante, datorie, demisie, Evul Mediu, ignavi, misiune, Papa, poezie
Toată Divina Comedie reprezintă un insectar de nume celebre sau banale, imortalizate pe o treaptă a damnării, pentru a ilustra viziunea ontologică a poetului. De la împăraţi şi papi, la sfinţi, războinici, prinţese, meşteşugari şi artişti, aproape nimeni nu e uitat din pomelnic. Îndată ce protagonistul pătrunde în vreunul din cercurile infernale, îşi alege un partener de discuţie, care îi trece în revistă pe toţi cei prezenţi, fie că e vorba de oameni cu o biografie istoric atestată, de personaje literare, mitologice sau fabuloase. O singură excepţie de la ritual se produce, aici, în cercul laşilor. Existenţa lor, de-o mişelie aşa de josnică, nu merită măcar pomenită. Numele lor sînt aşadar trecute sub tăcere. Aluzia dispreţuitoare devine instrument expresiv: după ce-am recunoscut acolo pe cîţiva, am văzut şi-am cunoscut umbra celui ce-a făcut, din laşitate, marele refuz.
58. “Poscia ch’io v’ebbi alcun riconosciuto,
vidi e conobbi l’ombra di colui
che fece per viltade il gran rifiuto.”
Opinia cea mai răspîndită pune identitatea laşului ce-a făcut marele refuz pe seama Papei Celestino al V-lea. În reprezentarea lui Dante, întreaga sfinţenie a personajului istoric e anulată de trista sa demisie. Individul plasat de accidentul istoriei într-un rol crucial, de decizie, trebuie să-şi asume cu orice preţ demnitatea poziţiei şi să acţioneze pentru instaurarea binelui. Dezerţiunea de la datoria publică nu prezervă nicidecum sfinţenia personală.
În deplină consonanţă cu convingerile poetului vin imaginile artistice, de-o duritate impresionantă, printre cele mai elocvente din toată capodopera dantescă. Îndată am priceput şi am fost sigur că aceasta era secta celor ticăloşi, de Dumnezeu dispreţuiţi şi de duşmanii săi. Aceşti nemernici, care niciodată n-au fost vii, erau despuiaţi şi foarte stimulaţi de muşte imense şi viespi care erau pe-acolo. Ele le brăzdau chipul de sînge, care, amestecat cu lacrimi, la picioarele lor, de viermi scîrboşi era cules.
61. “Incontanente intesi e certo fui
che questa era la setta d’i cattivi,
a Dio spiacenti e a’ nemici sui.
64. Questi sciaurati, che mai non fur vivi,
erano ignudi e stimolati molto
da mosconi e da vespe ch’eran ivi.
67. Elle rigavan lor di sangue il volto,
che, mischiato di lagrime, a’ lor piedi
da fastidiosi vermi era ricolto.”
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.