Etichete
Celestino al V-lea, Dante, datorie, demisie, Evul Mediu, ignavi, misiune, Papa, poezie
Iar Dante i-a plătit-o încă şi mai aspru. În cîntul III, îndată după poarta Infernului, el îi plasează pe laşi (gli ignavi), acea categorie de păcătoşi care “au trăit fără infamie şi fără laudă”. Au refuzat să facă binele, fără a comite răul. Ei sînt împreună cu îngerii care, în marea rebeliune, n-au fost nici de partea lui Lucifer, nici de cea a lui Dumnezeu, aşteptînd viclean să vadă cine-i mai puternic, pentru a se coaliza cu învingătorul. Toţi aceştia sînt izgoniţi din ceruri, pentru a nu le sluţi, dar nici adîncimea infernului nu-i primeşte, căci diavolii n-ar avea nici o glorie de pe urma lor.
34. “Ed elli a me: ‘Questo misero modo
tegnon l’anime triste di coloro
che visser sanza ‘nfamia e sanza lodo.
37. Mischiate sono a quel cattivo coro
de li angeli che non furon ribelli
né fur fedeli a Dio, ma per sé fuoro.
40. Caccianli i ciel per non esser men belli,
né lo profondo inferno li riceve,
ch’alcuna gloria i rei avrebber d’elli’.”
Aceştia n-au nici o speranţă de moarte, iar viaţa lor oarbă e atît de joasă, încît sînt invidioşi pe orice altă soartă. Faima lor lumea n-o permite; mila şi dreptatea (divină) îi dispreţuiesc; să nu mai vorbim despre ei (sau: să nu ne mai gîndim la ei), ci doar priveşte şi treci mai departe.
46. “‘Questi non hanno speranza di morte,
e la lor cieca vita è tanto bassa,
che ‘nvidïosi son d’ogne altra sorte.
49. Fama di loro il mondo esser non lassa;
misericordia e giustizia li sdegna:
non ragioniam di lor, ma guarda e passa’.”
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.