Etichete

, , , , , , , ,

andreescuO altă ţintă a estetizărilor lui Gabriel Andreescu e fostul disident Mihai Botez, trecut cu arme şi bagaje, după decembrie 1989, în tabăra lui Ion Iliescu. Am avut de cîteva ori, de-a lungul anilor, prilejul să-mi exprim în scris părerea despre fostul ambasador al României la Washington, preocupat să dilueze în ochii Occidentului actele de violenţă publică ale patronului său politic. Între esenţa opiniilor mele şi felul cum sînt ele (re)aduse azi la cunoştinţa publicului de către G. Andreescu, om însetat de lecturi corecte şi obiective, se cască o prăpastie.

Ziceam aşa (în volumul Între Icar şi Anteu, Dacia, 1996, p. 96): “Nu mă număr printre aceia care, poate, au exultat aflînd din ziarul Ziua că Mihai Botez ar fi fost un colaborator al Securităţii şi că se ocupa cu spălarea banilor murdari ai ocultei instituţii tocmai în America. Nu m-au convins aceste acuzaţii deoarece prezentau două mari carenţe: lipsa de probe şi momentul delicat (ca să folosesc un eufemism) în care a fost declanşată campania. Consider că zilele imediat următoare încetării din viaţă a fostului disident trebuiau respectate de toată lumea, cu o minimă decenţă şi pioşenie”. După aceea am trecut la analiza vicleniilor lamentabile, la care s-a pretat în scris Mihai Botez pentru a-l înfrumuseţa pe Iliescu.

Într-un eseu polemic (Amintiri cu cîntec, 2009) m-am delimitat de memorialistica părtinitoare a lui Nicolae Manolescu la adresa amicilor săi Ivasiuc şi Botez. Am reamintit cîteva opţiuni şi intervenţii echivoce ale acestora. În concluzii am temperat viziunea fals-catastrofală a scriitorului de la România literară: “Îndurerata lamentaţie finală a lui Nicolae Manolescu, din însemnările lui memorialistice (‘Unul dintre cei mai importanţi disidenţi români este astăzi aproape uitat’), rămîne mai curînd lipsită de acoperire. După decesul aceluia, survenit în 1995, au vuit ziarele că fostul disident anticeauşist devenise colaborator al Securităţii şi că se ocupa cu spălarea banilor murdari ai ocultei instituţii, pe continentul american. Şi totuşi, pînă la epifania dejecţiilor camuflate prin arhivele explozive, o şcoală generală din Bucureşti poartă, în zilele noastre, numele lui Mihai Botez”.

Ce pricepe Gabriel Andreescu de-aici? “Fantasma recrutării lui Botez de către Securitate a fost colportată şi de Laszlo Alexandru” (p. 213, nota). A reaminti publicului un scandal de presă răsunător şi a-i informa pe cititori (fără a lua poziţie în favoarea sau împotriva ştirii, pînă la apariţia de noi dovezi) echivalează cu o… “colportare”?! Mă lasă rece dovezile de rea-credinţă cu care sînt tratat. Dar mă indispun eforturile de falsificare a gîndurilor mele.

Publicitate