Etichete

, , , , , , ,

Nu-i pretindeam să aloce 12 pagini de carte, cîte mi-a luat mie discuţia cu pricina (vezi Domnul T., în vol. Exerciţii de singurătate. Însemnări pe blog din perioada 23 august-1 septembrie 2011, p. 155-167). Dar ideile mele puteau fi corect rezumate chiar şi numai într-un alineat, după cum am arătat adineaori. În loc de aşa ceva, G. Andreescu îi diabolizează cu elan pe scriitorii şi publiciştii care au persiflat identitatea someşană a lui Nicolae Balotă. De blamat e nu cel ce şi-a turnat colegii la Securitate, ci “mulţimea celor care exultă cînd simt mirosul de sînge. Pe blogul său, Cristian Pătrăşconiu îl invocă pe cărturar de parcă i-ar fi fost tovarăş: ‘Oare ce o mai face Nicolae Balotă? Someşan, tot someşan?’. Ioan T. Morar îl asistă şi el pe Mihai Pelin: ‘avem de-a face cu un foarte harnic colaborator al Securităţii, cu un turnător plin de zel’ (p. 116).”

Nu mă şifonez că filosoful disidenţei nu-mi împărtăşeşte opiniile. Dar e lamentabil că mi le ciunteşte pentru a le răstălmăci: “consecvent atitudinii în tonuri albe-negre, Laszlo Alexandru dă umbrei cîtă întunecime cuprinde”. Cum ar veni povestea, eu dau întunecimi umbrei, nu personajul care-a turnat la Secu. Năucitoare perspectivă! De vină e nu cel care-a făcut porcăriile, ci acela care nu-şi ţine gura cînd le constată.

G. Andreescu e nevoit să admită apoi că “Laszlo Alexandru aduce, pe lîngă calificative, şi exemple. Citează un pasaj din Antologia ruşinii, cules de Virgil Ierunca dintr-un articol semnat de Balotă în 1973” (ibid.). Nici frazele ruşinoase, adunate de V. Ierunca din presa vremii, nu sînt în măsură să-l aducă la sentimente mai realiste pe avocatul turnătorilor. Acesta, dimpotrivă, îi taxează cu ciudă pe “arhivarii oportunismelor”. De ce nu şi-au văzut de treabă?!

Anunțuri