Etichete
Excelentul interviu cu Radu Ioanid, tocmai apărut în presa centrală, îmi aminteşte un episod pe marginea căruia am protestat şi eu în anii trecuţi. “Problema, după părerea mea, este alta. Că există nişte cărţi, lucrări absolut scandaloase, cum este cartea domnului Lavric despre mişcarea legionară care primesc premiul Academiei, care sunt considerate a fi emblematice, cînd de fapt încearcă să deformeze o realitate groaznică.”
Mda, venerabilul Eugen Simion este un om echidistant. Cu aceeaşi mînă agaţă laurii şi pe cheptul autorilor legionaroizi (Sorin Lavric), şi pe al celor care au turnat la Securitate (Ioan Es. Pop, Ioan Groşan). Mai rar am pomenit o asemenea înverşunare împotriva propriei posterităţi…
Păi unde-i echidistanţa? Legionaroizii şi turnătorii fac parte din aceeaşi categorie, având ca ideal controlul oamenilor prin bâtă, revolver şi microfon. Nu numai ideologic, ci chiar şi fizic, ca persoane, se suprapun în mare măsură.
E foarte adevarat ca extrema stinga si extrema dreapta se suprapun in mare masura.
Io i-aş vedea pe toţi cei de mai sus de extremă stângă, şi anume, o stângă chioampă, care nu are nici măcar justificarea că aduce binele celor săraci.
Este adevărat că extremele se (mai) ating, dar în cazul de față avem de-a face doar cu una și aceeași extremă și anume cu extrema stângă, sau, poate mai bine spus, o extremă care vorbește în numele stângii. Am avut o dispută pe această temă cu Vladimir Tismăneanu care susține că fascismul este de dreapta, iar bolșevismul este de stânga. Mai mult, cititorii din SUA pe această temă (posibil colegii de catedră de la Maryland unde lucreaza VT) au sărit în sus ca arși și au spus că nu se poate susține că fascismul este de stânga. Socialismul național al lui Hitler și socialismul internațional al lui Lenin și Stalin sunt socialisme sau doctrine care au vorbit în numele și pentru fanatizarea maselor. O discuție mai largă pe această temă s-ar impune. Să fie oare de mirare că o parte a legionarilor au devenit comunisti?
Uite, d’aia n-o să stau eu de partea corectă a catedrei: chiar dacă e corect ce spun, nu mă exprim frumos. Oricum, bine că suntem de acord!
http://hydepark.ro/articol/articol/nazismul-bolsevismul-si-catastrofele-secolului-xx-1224.html Se pare ca dl Tismaneanu s-a sucit un pic. Nu mai vorbește de extremă dreaptă și extremă stângă, ci de revoluționari cu semn contrar… Din articol rezultă că ambele sisteme erau de același soi, adică identice în esența lor: socialiste, revoluționare și antiumane. Ei, așa mai merge…
Bravos, încet, încet îl aducem şi pe VT la părerea noastră.