Etichete
Constantin Brancusi, donatie, G. Calinescu, Jurnal, Monica Lovinescu, sculptura
În jurnalul Monicăi Lovinescu e consemnată o scenă incredibilă. Şedinţa din 1951 a Academiei Române, care se desfăşura sub preşedinţia lui Mihail Sadoveanu, a respins propunerea lui Constantin Brâncuşi de a-şi lăsa operele ca moştenire statului român. Iese în evidenţă opinia exprimată cu acea ocazie de G. Călinescu: “Brâncuşi nu poate fi socotit un creator în sculptură, fiindcă nu se poate exprima prin mijloace esenţiale şi caracteristice acestei arte”. Antologic…
Bună o academie la casa omului.
Dacă nu se poate exprima, nu se poate. Deşi sculpta şi pentru orbi. Cât de troglodit putea fi Călinescu? Orice om, născut între neolitic şi anii 1900, putea găsi ceva în sculpturile lui. Probabil că Călinescu avea un simţ artistic pre-neolitic.
Eh, depinde. Din cîte am citit, Brâncuşi a mai avut probleme şi cînd a vrut să organizeze o expoziţie în America. Vameşii americani au refuzat să creadă că figurinele respective sînt lucrări de artă şi au vrut să i le taxeze la graniţă cu preţul de obiecte industriale… Dar să nu confundăm prostia cu rea-credinţa.
Da, am auzit. Dar la americani, până şi prostia/lipsa de cultură aduc profit. Statul a încasat o taxă.
În cazul României, opţiunea tâmpă şi nejustificabilă nici măcar prin comandă politică a dus la pierderea unui tezaur.