Etichete

, , , , , , , ,

Absenţele lungi ale lui Mircea Zaciu din Cluj şi totala mea autonomie de cercetare faţă de Nicolae Manolescu mi-au conferit o nebănuită libertate de acţiune. Citeam cu nesaţ, îmi scriam articolele şi, în prima jumătate a zilei, predam la şcoală. Dar toate astea n-au durat prea mult. Profesorul coordonator m-a anunţat pe neaşteptate că e cazul să-mi găsesc un subiect serios. El nu e dispus să meargă mai departe cu aşa ceva. De pildă să fac o sinteză a criticii româneşti contemporane. Sau să mă ocup de toţi criticii grupaţi la România literară. Sau orice altceva, dar nu o teză despre Manolescu. Am crezut că glumeşte, dar vorbea serios. Apoi mi-am zis că e un exerciţiu de sadism şi va renunţa curînd. Nu s-a întîmplat aşa. Singurul lucru pe care am reuşit să-l smulg a fost acceptul de-a continua cercetarea doctorală oficială, pe linia celor stabilite deja, fără a schimba tematica examenelor şi a referatelor. Dar asta oricum nu conta, după cum mi s-a pus clar în vedere. Studiul trebuia radical restructurat. Altminteri nu va fi acceptat la susţinere.

Am trecut prin cîteva săptămîni de frămîntări şi dubii. Nici măcar zvonurile de culise, că între cei doi scriitori interveniseră o ceartă şi o ruptură, nu erau în măsură să-mi indice o soluţie. Am făcut instinctiv un pas îndărăt. Nedescifrînd o rezolvare concretă, m-am ascuns între cărţi. Şi de-acolo mi-am făcut calculele. De-o parte vedeam cîţiva ani de lecturi, cu fişe întocmite pentru un proiect limpede şi tentaţia de-a urma un drum ştiinţific important – deşi fără posibilitatea finalizării într-un doctorat. De altă parte vedeam constrîngerea de-a renunţa la tot ce agonisisem în acel proiect intelectual şi de-a porni de la zero pe un nou drum – dar cu satisfacţia încununării printr-o diplomă de doctor. Am ales prima cale.

Anunțuri