Etichete

, , , , , , , ,

Tot în aceeaşi perioadă am început legătura epistolară cu Paul Goma. Se publicase un comentariu entuziast al meu, despre una dintre cărţile lui, şi prozatorul era curios să afle cine sînt. M-am prezentat ca tînăr clujean absolvent de filologie, doctorand al profesorului Mircea Zaciu cu o lucrare despre Criticul literar Nicolae Manolescu. Răspunsul zeflemitor n-a întîrziat. “Întîia oară v-am auzit numele – explic îndată – pe la sfîrşitul lui noiembrie anul trecut: Monica Lovinescu mi-a telefonat, anunţîndu-mă că în Romlit a apărut o cronică la o carte a mea, ‘semnată de un inginer ungur’. Cum eu de vreo 25 de ani tot vînd Ungurilor Ardealul, nu m-am, ca să spun aşa, mirat peste poate: dacă tot îl vînd, să-l vînd pe arginţi sunători, măi frate, nu să-l tot dăruiesc! De unde ştia Monica ‘profesia’ cronicarului? Păi de la Manolescu însuşi – tocmai era la Paris. (…) Deci, nu sînteţi inginer – aşa cum ştia foarte bine Manolescu (nu e primul lucru pe care-l ştie tot atît de foarte bine); te pomeneşti că nici ungur nu sînteţi – şi-atunci (mă întreb eu, nu doar retoric) cu cine tractez eu vînzarea Ardealului iubit?”.

M-a amuzat dosariada de la Paris. L-am asigurat pe colocutorul meu că nu sînt inginer. Dar mai cu seamă eram bucuros că nici Manolescu nu ştia cine sînt. N-aş fi vrut să cred că mă publică România literară doar în virtutea doctoratului pe care îl pregăteam. Din acest motiv nu-mi dezvăluisem pînă la capăt identitatea, cînd le trimiteam prin poştă textele mele. De altfel pe Nicolae Manolescu l-am întîlnit personal doar la 5 ani după ce mi-am susţinut doctoratul. Prima ediţie a monografiei mele despre el i-am oferit-o, cu dedicaţie, la Tîrgul Gaudeamus din Bucureşti, în toamna anului 2003.

Publicitate