Etichete

, , , , , ,

Pe Mircea Zaciu l-am revăzut cîteva luni mai tîrziu, prin centrul Clujului. “Flana” pe străzi, cum îi plăcea lui să scrie în jurnal. Ne-am întîlnit faţă în faţă, la marginea pieţei Mihai Viteazul. Era seară, frig, întuneric, drumurile erau pline de gropi, vîntul purta rotocoale de praf, oamenii umblau zgribuliţi. Nici el nu părea vesel. După ce l-am salutat şi l-am întrebat ce mai face, a izbucnit relatîndu-mi nemulţumirile legate de România şi de Cluj, unde se întorsese pentru o scurtă perioadă, de prietenii şi colegii care l-au părăsit, îndată ce s-a pensionat. Era furios pe cota insuportabilă de ipocrizie şi superficialitate pe care o vedea în preajma sa. M-a rugat să-l însoţesc cîţiva paşi în plimbare. Am traversat împreună.

Pe fundalul obscur al străzii friguroase ieşea în evidenţă vitrina de la Casa de Modă. Scena era inundată de luminile orbitoare ale unor faruri şi la mijloc, printre draperii, se iţea un superb manechin de plastic. Femeia suplă, rujată, cu ochii mari, rimelaţi, purta un elegant deux-pièces şi, lucru nemaivăzut de mine pînă atunci, designer-ul îi aranjase la gît un minunat colier strălucitor. M-am oprit să admir, cu o privire încîntată, jocul armonios de culori dintre fundalul savant predispus, nuanţele costumului şi străfulgerarea salbei. În clipa următoare am auzit însă lîngă mine vocea sarcastică a lui Zaciu: păi sigur, ce-i mai lipseşte chelului decît tichia de mărgăritar? Mi-am înălţat privirile şi am văzut că mirobolanta creatură era cheală ca-n palmă. Scenograful uitase din grabă să-i lipească o perucă pe cap. Am izbucnit într-un hohot de rîs nestăpînit.

Am mai parcurs cîţiva metri împreună, răgazul cît să-i amintesc că încercasem să intru la el la un doctorat, dar pesemne că fusese ceva nesăbuit din partea mea, fiindcă am fost picat la admitere. Îşi plimba stingherit privirile şi mi-a zis că a auzit şi el de asta. Îi pare rău, s-a creat o neînţelegere, el n-are nimic împotriva persoanei mele sau a subiectului propus. Dar comisia, cînd a auzit că nu vorbisem în prealabil cu coordonatorul, s-a gîndit să nu comită o gafă. Să nu pun totuşi la suflet, vor mai fi şi alte ocazii, data viitoare va fi bine. Eu deja mă gîndeam la altceva, îl ascultam cu o jumătate de ureche, mă prinsese frigul pe trotuar. M-am grăbit să-mi iau rămas bun şi ne-am văzut fiecare de drumul lui.

Anunțuri