Etichete

, , , , ,

Pe cînd eram elev de liceu, la începutul anilor ‘80, am fost de cîteva ori acasă la Mircea Zaciu. Mă împrietenisem cu un şperţar de cărţi, care îi pîndea pe cei ce-şi vindeau bibliotecile. El achiziţiona volume de aventuri la preţuri derizorii şi le revindea la talcioc. Eu căutam, pentru mine însumi, cărţi de critică literară şi filosofie, unde nu prea era concurenţă, cererea era neglijabilă. Aşa că într-o zi ăla mi-a zis: hai cu mine la profesorul Zaciu, poate îţi găseşti ceva. Mi s-au tăiat picioarele de emoţie, la gîndul că voi intra în casa celui pe care-l citisem deja şi despre care auzeam seara vorbindu-se la Europa liberă. Mă simţeam ca elevii mei de azi, dacă i-ar invita cineva acasă la Johnny Depp…

zaciuMoşul, pipernicit şi albit de vreme, era destul de scorţos şi nu prea lăsa din preţ. În orice caz îşi cunoştea marfa. Eu mai negociam, ca să fiu în ton cu ceilalţi geambaşi, dar îmi bubuia pulsul în gît la ideea că-l văd în carne şi oase – nu se punea problema să-i impun cu cît să-şi dea cărţile. Ţin minte că m-a întrebat dacă vreau un autor anume. Mă temeam să nu-i dau un răspuns care să-l dezamăgească, aşa că i-am bîiguit: n-nu, doar mă uit în general, poate găsesc ceva. Atunci m-a poftit la rafturile înalte, dar m-a avertizat că şi-a selectat deja volumele, acolo sînt cele de mîna a doua. Într-adevăr îmi oferea doar plevuşca. După o vreme cît să-mi adun gîndurile, l-am întrebat dacă n-are cartea lui Nicolae Balotă, Lupta cu absurdul (o raritate bibliofilă). A reflectat o clipă şi mi-a răspuns că a dat-o deja. Apoi, cu un licăr sarcastic în priviri, mi-a zis că are multe alte titluri de Balotă şi mi le vinde pe toate. S-a dus în camera de-alături şi-a revenit cu un teanc. Ştiu că mi-am ales monografia despre Arghezi, pe care am plătit-o imediat.

Anunțuri