Etichete

, , , , , ,

Centenarul camusian ne permite o interesantă reflecţie comparativă: cum era situaţia la ei şi cum era la noi, în anii ‘50 de după război? Astfel vom înţelege mai bine care a fost drumul parcurs de ei şi care al nostru.

sirbuScriitorul I.D. Sîrbu îşi aminteşte din perioada sa de detenţie. “Mă vedeam în zdrenţe, pe gheaţă, cărînd de pe un mal al Istrului o pulpă vînătă de cal ‘jertfit’: hrana bacului numărul 5 al tăietorilor de stuf. Eram ultimul în coloana indiană, opincile mele legate cu sîrmă se înfofoliseră în zloată şi zăpadă, abia mă mai tîram. Hoitul cabalin cîntărea imens. Un plutonier lipovean, cu ochi de tătar alcoolic şi onanist, asmuţea spre mine un cîine-lup, pe care, ţin minte, îl chema Rex. Acesta, pe la spate, îmi sărea în gît şi mă trîntea în zăpadă, ca apoi, treaba lui fiind făcută, cu picioarele pe pieptul meu, să aştepte noi ordine. Eu urlam cît puteam: drepturile omului, crima împotriva umanităţii, tribunalul de la Nürnberg… Plutonierul dădea la o parte cîinele, îmi dădea cîteva cravaşe revoluţionare, înjurîndu-mă cu economie şi fără ură: huia! Confraţii din coloana de aprovizionare se uitau la mine impasibili, indiferenţi: accidentul meu le dădea ocazia să mai răsufle… (Acestea se întîmplau, bănuiesc eu, cam pe vremea cînd, la Paris, în cadrul imensei stîngi franceze, avusese loc celebra ceartă literară dintre Jean Paul Sartre şi Albert Camus.)”

Anunțuri