Etichete

, , , ,

M-am asociat şi eu, în ultimii ani, numeroaselor voci care deplîng statutul de prestigiu periferic al traducerilor în cultura română. Adeseori operele străine sînt comentate fără a se aminti măcar numele traducătorului, care devine un simplu funcţionar intermediar, uşor de neglijat. Ceea ce constituie, eufemistic vorbind, un simptom de ingratitudine.

zazieFăceam aceste reflecţii din postura celui care ar putea scrie o carte întreagă, relatînd întîmplările zbuciumate pe care le-au cunoscut cărţile pe care le-a tradus în română. Destinul cel mai aventuros l-a avut, fără îndoială, romanul Zazie dans le métro de Raymond Queneau. L-am transpus de unul singur, fără a cere sau primi sfaturi profesionale din partea nimănui, cu peste 20 de ani în urmă. Am demarat corespondenţa cu editura franceză în vederea copyright-ului. Am făcut demersurile în favoarea obţinerii unei subvenţii. Am schimbat trei editori români şi am aşteptat 10 ani să-l văd în librărie.

N-are rost să-l amintesc pe intelectualul care nu doar mi-a blocat accesul la o catedră din învăţămîntul superior, ci s-a răfuit şi cu cartea pe care am tradus-o, împiedicîndu-i vreo 5 ani de zile apariţia (Marian Papahagi de la Editura Echinox). N-are sens să-l evoc pe specialistul care i-a amînat încă vreo cîţiva ani publicarea, sub pretextul că deja se vindea o altă versiune piratată, pe la standurile din oraş (Dan Petrescu de la Editura Nemira). E inutil să-l pomenesc pe prozatorul care, după ce-a dat un telefon de complezenţă la editorul parizian, pentru a se interesa pe marginea cărţii, şi-a arogat meritul exclusiv al tipăririi ei în România (Paul Goma din Belleville). Dar, slavă Domnului, pînă la urmă totuşi s-a publicat şi, în interval de şapte ani, a cunoscut trei ediţii succesive, ca dovadă că a fost bine primită de cititori.

Anunțuri