Etichete

, , , ,

pergamentUn scrib anonim din secolul al VIII-lea se lamenta în legătură cu ocupaţia pe care o practica: “Nimeni nu poate şti ce eforturi sînt necesare. Trei degete scriu, doi ochi văd. O limbă pronunţă, întregul trup munceşte” (Alberto Manguel, Istoria lecturii). De-atunci lucrurile au evoluat destul de mult. Pentru a scrie nu mai depunem eforturi aşa istovitoare, nu mai pronunţăm cu voce tare sau cu buzele ceea ce aşternem pe hîrtie. Iar cînd avem sub nas computerul, recurgem la zece degete şi-un mouse, odihnind restul trupului.

Tot de la sfîrşitul secolului al VIII-lea datează primul document din italiana arhaică, Ghicitoarea din Verona. Un alt scrib, epuizat de munca în scriptorium, şi-a luat o mică pauză, pe marginea manuscrisului pe care-l copia, şi-a aşternut o ghicitoare folosind structuri dintr-o limbă pe cale de-a se naşte. “Se pareba boves, alba pratalia araba, albo versorio teneba, negro semen seminaba.” (Împingea înainte boii, ara cîmp alb, ţinea plug alb, semăna sămînţă neagră.) Boii erau degetele, cîmpul era foaia, plugul era pana, sămînţa era cerneala.

E emoţionantă ideea că o ghicitoare jucăuşă despre scris şi dificultăţile sale stă la temelia unei importante limbi europene.

Anunțuri