Etichete
Cluj, greco-catolic, intelectual, Ovidiu Pecican, preot, romancier
Să nu ne pripim considerînd cartea lui Ovidiu Pecican un exerciţiu de propagandă în favoarea unei comunităţi religioase clujene. Autorul are maturitatea de-a ţine ferm hăţurile în echilibrarea perspectivelor. El nu ezită să scrie pagini nuanţate pe tema duplicităţilor greco-catolice, a tensiunilor existente între diversele facţiuni – membrii “ilegalişti”, din “catacombe”, sînt mai exigenţi în abordările politice, pe cînd cei “postdecembrişti” sînt mai acomodanţi cu puterea vremelnică. Memorabil e portretul actualului episcop Florin, surprins în audienţa pe care i-o acordă părintelui Gomboş. Înalt Prea Sfinţitul se mişcă afabil şi prevenitor în faţa subordonatului, deşi aflăm că nu-l are la inimă, îl duce de mînă pînă la fotoliul unde îl invită să se instaleze, rămînînd el însuşi umil în picioare alături, îi zîmbeşte curtenitor de-a lungul conversaţiei, purtate uneori în termeni vagi, alteori prin tactica digresiunii, dar cu aluzii îndeajuns de ferme pentru a transmite intenţii şi porunci, sub formă de mirări şi îndoieli. Cocteilul de blîndeţe şi forţă, de căldură şi ostilitate, de iezuitism cordial şi generos umple pagina de virtuozitate artistică.
O asemenea complexitate comportamentală e posibilă doar într-un punct de referinţă al universului. Părintele Gomboş nu are dificultăţi să se plaseze imaginar în axis mundi: “Era acasă, în această răscruce a lumii lui clujene, transilvane, româneşti, romane, europene, creştine, era acasă sub semnul Turnului de pe Bulevardul Eroilor”. Datoria ecleziastică, pedagogică, filosofică şi existenţială este asumată conştient şi tacticos: “Nu oricine este pregătit să recunoască ce pîlpîie sau explodează în sufletul lui, dînd alte culori şi alte forme lumii… Pentru asta e nevoie de blîndeţe, de o educaţie eliberată de constrîngerile tiranice, de bătaie, de şantaj afectiv, de corecţiile tiranice. Îndreptarea şi formarea conduitelor micului discipol, ale omuleţului trebuie formate cu duhul blîndeţii, prin calmă şi caldă stăruinţă, fără a convoca vreo formă de violenţă asupra sufletului. Răbdare şi stăruinţă, tenacitate şi perseverenţă, iar apoi, chiar şi în mijlocul celei mai aspre mizerii, răsare de sub orizont globul incandescent al iubirii, filia şi agape. Chiar şi eros. Omul se cuvine să îndrăznească să îşi deschidă sufletul către Dumnezeu, iar atunci nu se va teme să şi-l deschidă şi către semenii lui”.
Laszlo Alexandru 