Etichete

, , , , , ,

schimbareaBiserica nu înseamnă doar o clădire, ci o întreagă instituţie. La fel de frămîntată e toată istoria greco-catolicilor, pe care autorul o surprinde în flash-uri edificatoare. “Şi părintele Isabel, ca şi el însuşi, fuseseră hirotoniţi în vremea lui Ceauşescu. Dar asta nu era menit să îi apropie mai mult, sentimentul apartenenţei la catacombe nu părea să înlesnească împrietenirea lor. Dimpotrivă. Marcu fusese uns preot de episcopul Iuliu Hossu, o figură unică şi inconfundabilă a Bisericii Greco-Catolice martire. Pe vremea cînd, într-un subsol igrasios, Înalt Prea Sfinţia Sa îi prilejuise părintelui Isabel Golgota păstoririi enoriaşilor risipiţi de puterea atee a statului şi a Securităţii, Hossu era deja – fără să o ştie – cardinal in pectore, numit în chip secret, pentru a nu-i aduce prejudicii, de însuşi Sanctitatea Sa Paul al VI-lea. Petrecut la 28 aprilie 1969, cu ceva peste jumătate de an după invadarea Cehoslovaciei de tancurile comuniste pornite la un semn al Moscovei, evenimentul nu a fost adus la cunoştinţa publică decît după săvîrşirea din viaţă a episcopului, care a avut loc cinci ani mai tîrziu, la 5 martie 1973.”

Arhitecturi mesianice e cel dintîi roman cu profunzime care pune în scenă, prin pasaje vibrante, soarta tragică a decimării cultului greco-catolic din România, martiriul eroic al episcopilor săi. Impresionează întîlnirea – la limanul vieţii – dintre cel dintîi stătător şi cel din urmă venit, care a fost destinat, conform profeţiei, să-i primească spovedania: “Ajuns de astă dată la Gherla, a mai avut de numărat zile după zile şi an după an pînă cînd, în 1963, în celula numărul 10, episcopul maramureşean ajuns mitropolit al Bisericii interzise s-a aflat faţă în faţă cu un alt deţinut preot, pe care nu-l mai văzuse. ‘- Tu eşti Ritti?’, l-a întrebat, iar celălalt a încuviinţat, sărutîndu-i cu respect mîna. ‘- Deschide-ţi, atunci, bine urechile şi trimite-ţi mitropolitul la cer!’, i-a poruncit, izolîndu-se în aceeaşi seară pe un colţ al priciului, spre a i se confesa celui mai tînăr serv al lui Dumnezeu din biserica pe care încă o mai păstorea. / Cîteva zile mai apoi, în 9 mai, Înalt prea Sfinţitul Alexandru Rusu părăsea cele lumeşti, pe patul unde fusese transportat, în camera 5 spital. Tulburătoare experienţe martirice, prevestitoare de noi vremuri sumbre”.

Iar acesta a fost doar unul dintre cei care au plătit cu viaţa, după cum îşi amintea cu multă fermitate părintele Gomboş. “Au trebuit să treacă anii, pînă să intre el în Biserică şi să înveţe exerciţiile spirituale (…). Chiar de-ar fi fost să fie tîrît prin anchete şi bătut, precum Prea Sfinţitul Hossu şi ceilalţi martiri ai credinţei, daţi de pereţi prin celulele reci ale anchetatorilor şi apoi ale detenţiei, această catedrală, cu toţi cei prezenţi acolo, nu îi putea fi luată. Iar dacă vreodată ar fi orbit sau şi-ar fi pierdut definitiv glasul, slujbele lui religioase tot ar fi avut în continuare loc, acolo, în spaţiul vast de sub frunte.”

Anunțuri