Etichete

, , , ,

Din toate rămîn doar textele celor două proclamaţii politice din vremea războiului mondial, aduse de Mihai Iovănel în anexele cărţii sale pentru a le pune la îndemîna publicului. Pedanteria îi joacă şi aici o festă, cînd ţine să ne anunţe: “Dat fiind că aceasta e prima publicare integrală a broşurii, reproduc întocmai grafia originală, cu toate variaţiile şi fanteziile ei” (p. 282, nota). Probabil că “prima publicare integrală” a broşurii va fi survenit în 1944, căci altfel de unde-a pescuit-o Iovănel? Dar nu e nici măcar “a doua publicare integrală”, fiindcă Armata Roşie vine a fost recent popularizată – la fel de tendenţios – şi de Aurel Sasu (în Tribuna, nr. 221/16-30 nov. 2011, p. 18-19 şi nr. 222/1-15 dec. 2011, p. 26-27).

Mihai Iovănel şi-a compus în ultima vreme o glorie îndoielnică de gazetar “luptător”, pentru că îi întîmpina pe mulţi scriitori cu ciomagul vorbelor sale zeflemitoare prin coloanele revistei Cultura. Îi întindea săptămînal în patul lui Procust şi, după cerinţele patronilor, îi scurta de cap sau îi lungea de picioare. Turnirurile de virtuozitate stilistică pot avea, în presa literară de scandal, un anume farmec dîmboviţean. Dar transpuse în paginile unei cercetări de istorie literară îşi demonstrează respiraţia foarte scurtă.

Anunțuri