Etichete

, , , ,

Jurnalistului de la Cultura lui Buzura i s-a reproşat deja că aranjează faptele cu mîna ori le aduce din condei, ca să-i iasă lui combinaţia. Iată-l că nu se dezminte nici în volumul de – în sfîrşit – debut. Cum procedează el, Iovănel, pentru a-şi impune ideea, deşi nu are nici o probă directă? Înşiră minuţios diverse jumătăţi de fantezie, ale unor “martori” de ocazie, şi le interpretează invariabil în sens unic. E nevoie de multă perseverenţă pentru a face dintr-o salbă de aproximaţii un colier de adevăruri!

La moartea neaşteptată a prozatorului, în 1945, Al. Rosetti sublinia că victima a fost de partea corectă a baricadei antihitleriste. Iată dovada! Un oarecare Ieronim Şerbu nota, în aceeaşi situaţie conjuncturală, că Sebastian ar fi desfăşurat “o activitate periculoasă în ilegalitate, cînd a scris şi o broşură despre Armata Roşie” (sic!). Iată dovada! Zece ani mai tîrziu, un comunist înflăcărat, M. Ghimpu, îşi căuta predecesori în lupta revoluţionară. Aşa că i-a atribuit după ureche lui Sebastian scrierea unui text, căruia nu i-a nimerit măcar titlul corect: Vine Armata Roşie (sic!). Iată dovada! În 1962 Vicu Mîndra arăta că Sebastian s-a înscris “în rîndurile luptătorilor patrioţi şi antifascişti, scriind în România liberă ilegală [de fapt era primul număr din legalitate – nota mea, L.A.], redactînd broşuri şi manifeste care chemau la acţiune hotărîtă”. Iată dovada!

În jurnalismul de scandal e cam riscant să-l taxezi drept beţivan pe unul care umblă pe stradă clătinîndu-se, deşi sănătatea nu-i permite să consume strop de alcool. S-ar putea să-ţi ceară despăgubiri de reputaţie în tribunal. Dar în istoria literară e foarte original şi amuzant să pui redactarea unei broşuri bolşevice pe seama unui scriitor, despre care amicii mărturiseau că nu fusese comunist şi care se dovedea, în propriile scrieri, îngrozit de “imbecilitatea îndoctrinată”.

Anunțuri