Etichete

, , , , ,

A stîrnit senzaţie la jumătatea anilor ‘90 publicarea Jurnalului ţinut de Mihail Sebastian. Autorul, un tînăr evreu, spirit raţional şi condei ironic, foarte bun cunoscător al scriitorilor români de frunte din interbelic, le consemna minuţios micimile, poltroneriile, antisemitismul. În paralel erau notate frămîntările şi spaimele unei victime potenţiale, care e alungată pe rînd din toate ocupaţiile pe care le practică pentru a supravieţui (avocat, ziarist, prozator, dramaturg). În primul val de reacţii ale anilor ‘90, un asemenea personaj problematic a fost întîmpinat cu mare simpatie şi emoţie. Opinia publică autohtonă descoperea în această carte – lăsată în sertar pentru o jumătate de secol – un subiect dureros, ţinut sub obroc pînă atunci: discriminarea şi asasinarea evreilor în Holocaustul din România.

După trecerea cîtorva ani, au început să se ridice voci care puneau sub semnul îndoielii credibilitatea lui Mihail Sebastian. Atunci cînd cineva ne prezintă o realitate delicată, e mai comod psihologic să-l discredităm pe mesager, să-i negăm obiectivitatea sau onestitatea. Recordul în materie de denigrare istorico-literară l-a atins volumul Martei Petreu, care s-a avîntat cu foarfeca şi lipiciul la confecţionat “diavoli” şi “extremişti de dreapta moderaţi”.

Anunțuri