Etichete

, , , ,

În versuri memorabile s-a plîns de zgîrcenia tatălui său, care-l ţinea din scurt şi nu-i dădea bani de beţivăneală. A cîntat-o în sonete hazlii pe iubita sa Becchina, un contramodel al femeii din “dolce stil novo”. Senzualitatea şi convivialitatea fac casă bună în lirica lui Cecco. Din cele vreo sută douăzeci de sonete care ni s-au păstrat, în trei dintre ele îl pomeneşte direct pe Dante, ca pe un ipotetic prieten. Numai că autorul Divinei Comedii îi trece existenţa sub tăcere, nu-i face onoarea nici unei aluzii, printre sutele de personaje pe care le-a zugrăvit.

Cecco Angiolieri se răfuieşte cu el într-un exerciţiu de scrimă. Dante Alighier, dacă eu sînt mare fanfaron, şi tu eşti în coasta mea; dacă eu prînzesc cu vreunul, şi tu cinezi cu el; dacă eu muşc carnea grasă, şi tu sugi slănina; dacă eu clevetesc, şi tu ponegreşti; dacă eu mă pricep la vorbit, şi tu îţi dai frîu liber; dacă eu fac pe boierul, şi tu domn te ţii; dacă eu sînt izgonit la Roma, şi tu în Lombardia. Aşa că, slavă Domnului, nu-l poate sfădi vreunul pe altul: ceasul rău ori nesăbuinţa ne-mping la asta. Şi dacă de-aşa ceva mai vrei să vorbeşti, Dante, răspunde, că eu de vlagă te-oi stoarce; fiindcă eu mi-s ţepuşa, iar tu eşti boul.

Dante Alighier, s’i’ so buon begolardo,
tu mi tien’ bene la lancia a le reni,
s’io desno con altrui, e tu vi ceni;
s’io mordo ‘l grasso, tu ne sughi ‘l lardo;

s’io cimo ‘l panno, e tu vi freghi ‘l cardo:
s’io so discorso, e tu poco t’affreni;
s’io gentileggio, e tu misser t’avveni;
s’io so’ fatto romano, e tu lombardo.

Sì che, laudato Iddio, rimproverare
poco può l’uno a l’altro di noi due:
sventura o poco senno ce ‘l fa fare.

E se di tal materia vo’ dir piùe,
Dante, risponde, ch’i’ t’avrò a stancare;
ch’io so’ lo pungiglion, e tu se’ ’l bue.

Pentru fermitatea şi lentoarea atitudinii sale, pînă şi Sfîntul Toma din Aquino a fost numit în glumă, de contemporanii săi, “marele bou mut al Siciliei” (il gran bove muto di Sicilia). A-l considera pe maiestuosul şi de neclintitul Dante ca pe “un bou” e doar pe jumătate ironic. Altminteri caracterizarea e foarte precisă. Dar că Cecco Angiolieri reprezenta “ţepuşa” care-l sîcîia cu răutăţile sale sarcastice pe cel ce trăgea la jugul marii literaturi, asta e mai presus de orice îndoială.

Anunțuri