Etichete

, , , , ,

S-a insistat în multe comentarii pe raţionalismul lui Freud, pe caracterul empiric al cercetărilor sale. Psihanaliza n-a vrut să fie o teorie generală despre lume şi viaţă, la fel cum, pe cealaltă extremă, n-a acceptat să fie îndiguită pe teritoriul exclusiv al medicinei. Orice alunecare în transcendent era iute penalizată. Sensibilitatea gingaşă ar avea, chiar şi azi, motive de tulburare la ideea că credinţa e doar o formă de isterie colectivă. Dar practicianul vienez nu scăpa nici un prilej de-a înhăţa ideile elevate şi a le readuce cu picioarele pe pămînt.

Iată-l pe Freud consecvent cu sine însuşi, performînd cu aceeaşi sclipire a paradoxurilor şi explicînd, în corespondenţa sa privată, deliciile… casnice ale credinţei. “Chiar şi cel care îl neagă pe Dumnezeu şi are norocul de a aparţine unei familii pioase tolerante nu poate nega sărbătoarea, atunci cînd gustă o bucăţică de cozonac. Se poate spune că religia, consumată în cantităţi moderate, stimulează digestia, dar luată în exces îi dăunează”.

Anunțuri