Etichete

, , , , ,

Ampla construcţie poetică a lui Dante se închide cu o terţină în care elementele componente ale anaforelor sînt reluate, pentru a marca şi mai limpede acrostihul. “Vedeam Troia redusă în cenuşă şi-n grote; o, Ilion, ce joasă şi umilă arăta imaginea ta ce-acolo se vede!” (Una din cele mai măreţe şi temute cetăţi ale antichităţii s-a transformat în grote şi resturi triste.)

În acest context frămîntat al Purgatoriului, tehnica artistică nu are o intenţie ludică. Anaforele împletite în acrostih sînt destinate să alăture şi să omogenizeze o realitate cultural-istorică amplă, diversificată, sub specia aceluiaşi păcat caracterizant. Dar scriitorul nu finalitatea estetică a demersului o urmăreşte, ci valoarea educativă a întregului peisaj, ce reflectă viaţa în adevărul ei crîncen şi teribil. Prelungindu-şi recitalul de virtuozitate, poetul italian include o dublă repetiţie dispusă enumerativ (morti-morti; vivi-vivi), o altă dublă repetiţie dispusă contrastiv (“non vide me’ di me chi vide”) şi o dublă aliteraţie a consoanelor “v” şi “m” pe lîngă vocalele “i” şi “e” (în versul median al terţinei):

67. “Morti li morti e i vivi parean vivi:
non vide me’ di me chi vide il vero,
quant’io calcai, fin che chinato givi.”

(“Morţi cei morţi şi vii păreau cei vii: nu văzu mai bine ca mine cel ce văzu adevărul, din toate cîte le-am călcat în picioare, cît timp am înaintat înclinat.”)

Anunțuri