Etichete

, , , ,

Revista electronică E-Leonardo a apărut în 2003 mai ales ca o reacţie de nemulţumire. Eram în perioada cînd, în România, se refăcea partidul-stat sub oblăduirea primului-ministru de-atunci şi toate se întorceau sub controlul politic vigilent. Pînă şi ultima victorie importantă obţinută în decembrie ‘89, libertatea cuvîntului, risca să sfîrşească în cenzura economică a presei tipărite, în acapararea televiziunilor prin metoda finanţării de la stat, prin intermediul publicităţii plătite. Dar exprimarea pe internet n-a putut fi blocată.

E-Leonardo a dobîndit, inevitabil, înfăţişarea celor care au gîndit-o. A fost o revistă deschisă către diverse spaţii geografice, istorice şi culturale, cu o amplă paletă de tematici, prin intermediul diferitelor strategii de comunicare artistică şi al mai multor limbi străine. Cred că nu i-au lipsit tonul polemic, angajamentul în realitatea cotidiană. Dacă stau să mă gîndesc, aproape toate iniţiativele mele s-au născut dintr-un imbold de nemulţumire, din dorinţa de-a demonstra că lucrurile nu stau bine în făgaşul lor. Publicaţia pe care am coordonat-o de-a lungul acestor zece ani a fost structurată, inevitabil, după chipul şi asemănarea mea.

Le mulţumesc celor 116 autori români şi străini, celor 15 traducători care m-au însoţit în această aventură. Munca de voluntariat ne-a caracterizat permanent, căci nimeni n-a primit şi n-a plătit nici un ban pentru a publica sau a accesa revista E-Leonardo.

Întîlnire de literatură, muzică, pictură sau fotografie, împletire de poezie, proză, eseu, istorie, civism, polemică sau memorialistică, publicaţia noastră cred că a avut o factură unică în peisajul cultural românesc. Pentru momentul cînd a apărut, ea a reprezentat oricum o iniţiativă de pionierat.

Astăzi multe dintre motivele care i-au justificat existenţa nu se mai regăsesc. Fostul prim-ministru autoritar se află după gratii. Libertatea cuvîntului nu mai e – deocamdată – periclitată în România. Mijloacele de expresie electronică au dobîndit o evoluţie tehnică pe care n-o mai putem concura prin entuziasmul personal. Ritmul frenetic al vieţii a dezvoltat site-urile revistelor şi ale ziarelor tipărite, a înmulţit blogurile cu adnotări cotidiene. O revistă cu frecvenţă anuală şi fără posibilităţi de interacţiune rapidă cu cititorii ţine deja de trecutul venerabil.

Mă bucur că revista E-Leonardo – lipsită de propulsia unei campanii publicitare şi menţinută doar de simpla ei existenţă pe internet – a avut, de-a lungul anilor, peste 33.000 de accesări din peste 40 de state ale lumii. Prin acest detaliu am dovedit că ne-am respectat promisiunea făcută la plecare: am ştiut să gîndim global şi să acţionăm local.

Publicaţia va fi în continuare accesibilă pe internet dar, ca orice arhivă, ea va reflecta de-acum doar trecutul. Scriitorii, publiciştii, traducătorii, cercetătorii, pictorii, sculptorii şi graficienii care ne-au dat o mînă de ajutor îşi continuă drumul pe cont propriu. Iar cei care, între timp, s-au stins din viaţă rămîn totuşi prezenţi în acest spaţiu virtual.

Sînt absolut convins, privind în urmă, că am făcut o treabă bună. Dacă nu altceva, am justificat şi am pigmentat o galerie de existenţe.

Anunțuri