Coincidenţe stranii (2)

Etichete

ciudatenii, coincidente, literatura, Mihail Sebastian

A treia – povestea scriitorului Mihail Sebastian. Supravieţuieşte anevoios în România anilor ‘40, ca evreu sub dictatura legionară, în valul de antisemitism antonescian, văzîndu-şi îndurerat prietenii cum devin pe rînd rinoceri, el în schimb fiind permanent frămîntat de mizeria materială a războiului, printre nedreptăţi şi abuzuri. Descrie cu accente impresionante în Jurnalul său aceasta etapă chinuitoare. Îndată după eliberare speră să-şi mai tragă puţin suflarea, să-şi redobîndească demnitatea umană. Însă, pe cînd traversa în fugă strada pentru a ţine o conferinţă despre Balzac, este lovit mortal de un camion şi moare stupid, absurd.

Cu cîţiva ani înainte, în romanul Accidentul (!), un lucru similar i se întîmplase eroinei sale (din nou premoniţia a fost transferată către un personaj feminin): “Nu-şi dădea seama cît timp trecuse. Cîteva secunde? Cîteva lungi minute? Nu simţea nimic. Auzea în jurul ei voci, paşi, chemări, dar totul surd şi cenuşiu, ca un fel de pastă sonoră, din care numai uneori se desprindea cu o subită claritate un clopot de tramvai sau un strigăt, pentru ca imediat să reintre în aceeaşi rumoase stinsă. Va să zică un accident, gîndi ea foarte calm, aproape cu indiferenţă. Gîndul nu-i deşteptă nici o alarmă, nici o grabă. Avea foarte vag impresia că trebuie să fie lungită pe jos, lîngă trotuar, cu capul în zăpadă, dar nu încercă să facă nici o mişcare. Îi trecu prin minte o întrebare stupidă, fără sens: Cît să fie ceasul?”.

Coincidenţe stranii, care dau fiori.