Etichete

, , , , ,

Cele două verbe de la începutul terţinelor sînt aproape sinonime: “se t’ammentassi” “e se pensassi”. În ambele terţine întîlnim cîte un poliptoton, figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvînt, sub altă formă flexionară: consumòconsumar / guizzoguizza. (În paranteză fie spus, versiunea română a lui G. Coşbuc transpune corect dublul poliptoton, dar omite simetria de condiţional de la începutul terţinelor. Varianta Etei Boeriu e mai slabă.)

Trebuie adăugat că nu prea există amănunte fortuite, în capodopera lui Dante. Indiciile periferice, însumate cu migală, vin adeseori să potenţeze suplimentar mesajul central. În această ordine a gîndirii, nu e întîmplător nici faptul că întreaga dezbatere se desfăşoară la ora două după amiază. “L’ora del tempo” (vorba poetului) e destinată să prefigureze dualitatea întregii construcţii, prelungite la nivel stilistic, poetic, semantic, alegoric, filosofic şi teologic.

Cititorii care, de-a lungul secolelor, şi-au permis din neglijenţă să acuze precaritatea formală a poeziei danteşti pot fi lesne contrazişi. De fapt problema nu rezidă în construcţia versurilor lui Dante Alighieri, ci în insuficienta noastră tenacitate şi răbdare de-a le admira.

Anunțuri