Etichete

, , , , ,

Teoria despre (in)consistenţa sufletelor după moarte este expusă în nu mai puţin de 108 versuri care, pe lîngă dificultăţile datorate suprapunerii mai multor domenii ştiinţifice (filosofia, mitologia, fizica, genetica, anatomia, geografia, teologia), îşi păstrează şi inconfundabilele particularităţi stilistice danteşti: sintaxa încîlcită sub formă de puzzle, exprimarea perifrastică (nu ni se spune că omul moare, ci că Lachesis îşi termină lîna de tors) etc. Toate aceste obstacole pun serios la încercare capacităţile intelectuale şi stăruinţa cititorilor nepreveniţi.

Nu mă interesează neapărat dezbaterile specialiştilor, legate de influenţele filosofice ale respectivelor pasaje, fiindcă vin să complice suplimentar situaţia. Niccolò Tommaseo face o consistentă demonstraţie a apropierii lui Dante de capodopera Sfîntului Toma din Aquino, Summa Theologiae. El nu uită să puncteze precedentele aristotelice ale abordării. Pe de altă parte Bruno Nardi, în eforturile constante de-a reliefa originalitatea dantescă şi de-a o scoate de sub obedienţa tomistă, insistă pe ecourile gîndirii lui Albert cel Mare. Însă discuţia – condusă în această direcţie – poate că nu are o mare miză artistică.

Anunțuri