Etichete

, , , , ,

Sîngele bărbatului se desparte în două: o parte, transportată prin vene, hrăneşte membrele şi organismul; altă parte, mai nobilă, coboară în organele genitale şi, în urma acuplării, se uneşte cu sîngele feminin şi coagulează o nouă materie. Fătul, la început, are o existenţă elementară, ca o meduză marină, abia ulterior îşi dobîndeşte virtuţile. Viaţa lui vegetativă şi senzitivă e dată de sîngele masculin, femeia e doar un receptacol pasiv. Omul creşte (ca planta) şi simte (ca animalul), dar componenta spirituală de la Dumnezeu vine. Supremul Creator îi transmite fiecărui făt, individual, sufletul, care este a treia sa dimensiune, după cea vegetală şi animală.

Ca să pricepi această situaţie, îl îndeamnă Staţiu pe Dante, gîndeşte-te la razele soarelui şi la struguri, care împreună fac vinul: căldura imaterială se uneşte cu fructul material şi produce licoarea, care e rezultatul conjuncţiei dintre un fapt fizic şi unul metafizic.

Atunci cînd Parca Lachesis nu mai are lînă de tors (cînd murim), sufletul nostru raţional se desprinde de corpul vegetal şi animal. Acesta rămîne înţepenit. Dar sufletul îşi ascute şi mai tare memoria, inteligenţa şi voinţa, fiindcă nu mai e împiedicat de partea sa materială. Îndată după moarte, el află pe ce drum are de mers, spre rîul Aheron (în Infern) sau spre rîul Tibru (în Purgatoriu). Sufletul, care are capacităţi de proiecţie, după ce ajunge la locul ce i-a fost destinat, îşi aglutinează aerul din jur şi îşi creează un trup eteric, asemănător celui fizic care a fost pierdut. Şi-apoi, la fel cum flacăra urmează focul, imaginea eterică urmează sufletul oriunde merge. Prin această imagine secundă vorbesc sau rîd spiritele, plîng sau suspină, după cum a avut Dante prilejul de-a le vedea pe muntele Purgatoriului. Aşa cum le ating sau le frămîntă dorinţele şi celelalte sentimente, tot astfel arată şi umbra spiritelor, ce reflectă în mod fidel torturile şi suferinţa.

Anunțuri