Etichete

, , , , ,

Virgiliu îi răspunde cu o analogie compusă din două exemple: “Dacă ţi-ai aminti cum ardea Meleagru, pe cînd ardea şi lemnul, nu ţi-ar fi anevoie de priceput”; “şi dacă te-ai gîndi că, la mişcarea voastră, vi se mişcă şi imaginea din oglindă, greul s-ar face un fleac”. În povestea mitologică, Meleagru avea de trăit, după predicţiile Parcelor, doar pînă cînd se termina de ars o bucată de lemn. Mama lui, Altea, a scos însă lemnul din foc, l-a stins şi l-a ascuns. Mai tîrziu, cînd el şi-a ucis unchii, mama lui a aruncat lemnul în foc şi Meleagru a murit. În interpretarea simbolică a poveştii, avem cu toţii două identităţi care sînt corelate, deşi sînt diferite. Acelaşi lucru se constată şi cînd ne privim în oglindă, care ne reflectă imaginea din realitate.

Totuşi cele două identităţi ale noastre nu sînt perfect suprapuse. Imaginea din oglindă reprezintă doar o copie lipsită de consistenţă a realităţii. Tot astfel imaginea adevărată a lacomilor torturaţi este cea interioară, psihologică: înfăţişarea lor externă era doar o proiecţie secundară. Şi, pentru a se face mai bine înţeles, Virgiliu îi cedează cuvîntul lui Staţiu, care duce explicaţiile mai departe. Poetul păgîn lasă locul poetului creştinat, tot astfel cum gîndirea antică e completată de creştinism, iar argumentaţia raţională se cuvine dublată de aceea teologică.

Anunțuri