Etichete

, , , , ,

Un alt subiect “atacat” frecvent de Laszlo Alexandru este “cazul A. Marino”. Fire incomodă, sarcastică, agresivă, un frustrat, Adrian Marino pare a-l preocupa pe autorul jurnalului de pe blog, parcă într-un mod complementar, dar şi antitetic. Ambii sunt nişte incomozi în peisajul literar şi cultural actual. Portretul schiţat lui Adrian Marino este memorabil, delicios, pentru cel care a lecturat volumul Viaţa unui om singur (Editura Polirom, 2010): “un Adrian Marino hibridat cu umilinţa Sf. Francisc ar fi probabil ca o halbă de bere, fără spumă, sorbită cu biberonul”.

Îi displace şi freudiana interpretare scuzabilă a personalităţii lui Adrian Marino. Relaţiile “proaste” ale copilului Adrian Marino cu părinţii săi l-au determinat să-şi caute “părinţi de substitut: cultura şi recunoaşterea în străinătate”.

Uneori Laszlo Alexandru devine un evocator sentimental, nostalgic al anilor copilăriei (“Amintiri din copilărie”). Vizitele la “meşterul Maniu”, reparatorul de stilouri, farmecă asemenea paginilor din romanul lui Michael Ende, Povestea fără sfîrşit, în care este descrisă întîlnirea lui Bastian Balthazar Bux cu domnul Koreander şi cu lumea cărţilor.

Atitudinile lui Laszlo Alexandru faţă de evenimentele realităţii de zi cu zi sunt tranşante, de bun-simţ, încheindu-se de multe ori prin concluzii cu tentă ironică sau cu aluzii caragialeşti: “Marile solidarităţi se nasc din micile cîrdăşii”; “În loc de filosofia civilizaţiei, H.-R. Patapievici ar trebui să se apuce de gramatică şi de conjugarea verbelor: eu linguşesc – tu linguşeşti – el linguşeşte: voi ne credeţi?”; “Să se estimeze rezultatul corect: a) Marino l-a turnat pe Antohi la Securitate?; b) Antohi l-a turnat pe Marino la Securitate?; c) fiecare l-a turnat pe fiecare?; d) nici unul nu l-a turnat pe celălalt?”; “pînă la urmă, se pare că problema nu stă în ce anume zic arhivele, ci în dioptriile care observă doar ce anume vor stăpînii lor să găsească”; “Cei douăzeci de ani de zeloasă colaborare cu poliţia politică ceauşistă, a boierului nonconformist (Alexandru Paleologu) sînt în măsură să azvîrle un pumn de bălegar urît mirositor peste insurgenţa sa anticomunistă de la senectute” etc.

Nu lipsesc nici cronicile unor cărţi sau părerile altora (Irina Petraş) despre semnatarul de pe blog. Jurnalul de pe blog al lui Laszlo Alexandru este şi o manifestare de sfidare a lui Cronos, “o luptă împotriva spaţiului şi a timpului, care se poartă cu ajutorul tehnicii”.

Autorul speră ca aceste consemnări pe blog (“picătura zilnică divergentă”) să capete pentru cititor o “semnificaţie unitară”. Deşi diversitatea temelor abordate îţi dă impresia firească de conglomerat, jurnalul pe blog al lui Laszlo Alexandru conturează un spectacol de conştiinţă asumat al unei personalităţi incomode, dar sinceră, mereu “cu cîntarul etic… la purtător… Un spirit franc, tenace şi aproape sinucigaş, care nu se sfieşte să spună cu voce tare ceea ce alţii vorbesc pe la colţuri” (Irina Petraş). Asta atrage, asta convinge.

Anunțuri