Etichete

, , , , ,

Îi mulţumesc profesorului şi scriitorului Ion Radu Zăgreanu, din Beclean, pentru comentariul pe care îl dedică, în Mişcarea literară nr. 2/2012, cărţii mele recent apărute. Reiau aici adnotările sale.

Răsfoind volumul Viaţa de zi cu zi (Editura Herg Benet Publishers, 2011), al profesorului dr. Laszlo Alexandru, m-a atras la început subtitlul “Însemnări pe blog”. Voiam să constat diferenţele dintre un jurnal tradiţional şi consemnările pe blog. Acestea din urmă, pe lîngă o relaţie directă şi rapidă cu cititorul, îţi oferă şi şansa de a constata feedback-ul celor scrise. S-ar putea ca părerile vizitatorilor de blog să influenţeze pe destinatarul acestuia. Vrînd, nevrînd, “propietarul” de blog va reveni cu alte explicaţii, cu alte argumentări asupra celor expuse anterior, dezvoltînd unele teme în seriale sau reluări, aş zice, de insistenţe lămuritoare.

Acest fapt a stimulat “starea” de polemist a autorului, epuizarea unui aspect, a unei teme, ca răspuns la consemnările în presă sau pe blog, din partea persoanelor care au vizualizat blogul.

Polemistul este dublat de un moralist, în permanentă stare de veghe. Serialul despre antisemitism ocupă multe pagini ale cărţii. Pentru a ne convinge, Laszlo Alexandru ne pune în starea de fapt a celor victimizaţi: “cum s-ar simţi sufletul lui Ion Coja… în straiele unui tînăr evreu, hăituit pe străzile Bucureştiului de pitecantropii cu cămăşi verzi? Să-şi vadă în piept steaua galbenă? Să fie umilit, bătut şi schingiuit?”. Încercările de mistificare a antisemitismului, a “tinereţii legionare” sau “fasciste” a unor importante personalităţi literare româneşti (Constantin Noica, Vintilă Horia, Emil Cioran), prin contrabalansarea cu valoarea operelor acestora, este sancţionată de Laszlo Alexandru.

Chiar şi Monica Lovinescu, elogiată pentru “tenacitatea împotrivirii faţă de mecanismul totalitar”, pentru “vitalitatea justiţiară”, este atenţionată că apără “tinereţea fascistă a lui M. Eliade” şi “juneţea hitleristă a lui Vintilă Horia”.

Bloghistul consideră cartea lui Sorin Lavric Noica şi mişcarea legionară (Editura Humanitas, 2007) “neofascistă”. Contestată este şi lucrarea Martei Petreu Diavolul şi ucenicul său – Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Editura Polirom, 2009, 2010), considerând-o ca pe o “monografie denigratoare”.

“Măsuratul lumii în alb şi negru” (Irina Petraş) funcţionează superfluu, în cazul unei evocări sentimentale a ziaristului Alexandru Mirodan, “Tinereţea” de publicist al presei comuniste a dramaturgului, “pentru care scrie de toate, la comandă, cu un entuziasm facil” (Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine, Editura Semne, Bucureşti, 2009, vol. I, p. 943), este uitată.

Trecutul “de compromisuri” al unor scriitori, “amantlîcurile lor cu secera şi ciocanul” (Sorin Antohi, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Eugen Uricaru, Alexandru Paleologu, Nicolae Balotă, Adrian Marino, Mircea Iorgulescu, Eugen Barbu, Adrian Păunescu, istoricul Dan Berindei), “mizeria din maţele literaturii române”, sunt semnalate, nu atît prin arătarea cu degetul, ci mai degrabă ca o atenţionare a căderii “sub vremi”, ca o şansă de igienă morală pentru ridicarea pe viitor a “ştachetei exigenţelor etice, în privinţa figurii publice a scriitorului român”. Transparenţa trecutului epocii comuniste se impune obligatoriu. Nu se preferă “litania indulgenţei” faţă de colaboraţionişti, practicată de Nicolae Manolescu.

Anunțuri