Etichete

, , ,

Mă sună o elevă pentru a-mi comunica un lucru interesant. A fost nedumerită, în timp ce (re)citea Ultima noapte de dragoste… a lui Camil Petrescu, de faptul că protagonistul nu pronunţă numele personajului feminin pînă spre finalul romanului. Nu ştie cum să-şi explice asta şi mă întreabă pe mine.

Deşi sînt cam surprins de observaţia ei, găsim împreună o ipoteză, pe bază de dialog. “Cînd folosim un nume? Care este rolul său?”; “Atunci cînd dorim să identificăm corect o persoană”; “Întocmai. Numele distinge o persoană de altele. Or, în cazul de faţă, iubita lui Ştefan Gheorghidiu era unică. Inconfundabilă. De aceea personajul n-o numeşte, atîta timp cît o iubeşte. Deoarece nu trebuie s-o distingă de altă femeie”; “Dar atunci de ce începe să-i spună pe nume în a doua jumătate a romanului?”; “Probabil fiindcă, odată cu scăderea în intensitate a sentimentului, a apărut nevoia precizării suplimentare a obiectului discuţiei. A fost nevoie de mai multă insistenţă în exprimarea unei identităţi, în relaţie cu altele posibile: Ela Gheorghidiu”.

Anunțuri