Etichete

, , , , ,

Oraşul-sinteză culturală alunecă spre fundalul filmului, printre cele cîteva instantanee cu obiective arhitecturale. În timp ce Roma e exploatată doar ca pretext, personajele sînt reduse la figuri caricaturale, iar acţiunile lor sînt încîlcite şi neverosimile. Fantoşele se agită şi vorbesc, dar totul pare tras cu cheia şi lumea aşteaptă căderea cortinei. Nu lipsesc, fireşte, scenele de grotesc prefabricat: de pildă cea cu Giancarlo interpretînd sub duş, pe scena operei Scala din Milano, în fundul gol şi scărpinîndu-se pe spate, aria din “Pagliacci”.

Cele două realizări cinematografice oferă perspective absolut diferite asupra capitalei italiene. Fellini scoate în evidenţă ungherele ei cele mai surprinzătoare, într-o înşiruire de evenimente bizare, pitoreşti, visătoare sau batjocoritoare. În ciuda amplei variaţii de registre artistice, el pare a avea mereu pe buze aceeaşi exclamaţie duioasă: “ia te uită la ei ce drăguţi sînt!”. Woody Allen se foloseşte, fără excesive scrupule, de decorul prestigios al oraşului italian pentru a-şi proiecta pe ecran aceleaşi figuri stranii şi mototoale, parcă turmentate de constipaţie, aceleaşi obsesii ale sexualităţii încîlcite şi lipsite de graniţe, la limita promiscuităţii. Nici marile monumente, nici marii actori nu reuşesc să-i scoată isprava din sfera penibilului şi a plictisului.

Roma nu-i poate dărui, la urma urmelor, unui artist adevărat mai multe decît avea deja.

Anunțuri