Etichete

, , , ,

A treia dimensiune a capodoperei danteşti este cea etică. Nimeni nu se află la întîmplare pe lumea cealaltă, nici în Infern, nici în Purgatoriu. În spaţiul de damnare am văzut o progresie a păcatului: cu cît se coboară, cercul e mai strîmt şi tortura e mai groaznică. Trădătorii, cei mai mari păcătoşi din vremea aceea, se află în cercul al IX-lea. După ce ajungem dincolo, în Purgatoriu, tot o ierarhie etică vedem, o evoluţie morală. Avem o plajă, unde vin morţii cu pluta, ghidaţi de un înger. E singura cale pe care se poate ajunge acolo. Întîlnim un spaţiu amplu, Antepurgatoriul, unde sufletele moarte n-au izbutit încă să se cureţe de păcate, ci aşteaptă: cu anii, cu secolele, pînă le vine rîndul să înainteze spre poartă. Aici se află excomunicaţii, leneşii, morţii de moarte violentă şi Valea Principilor. Depăşindu-se Poarta Purgatoriului, se porneşte ascensiunea pe munte. Mişcarea succesivă se produce pe nişte “cornişe” sau “balcoane”. Sînt un fel de poteci sculptate în munte, cu o lăţime de cîţiva metri. Se merge pe acele cărări, unde sînt dispuse spiritele în suferinţă. Avem cornişa primă, cu penitenţii care au greşit prin aroganţă. Pe urmă sînt invidioşii, mînioşii, accidioşii, zgîrciţii şi risipitorii, lacomii, luxurioşii, iar apoi Paradisul Pămîntesc. Asta este structura majoră.

E invers faţă de Infern, unde se cobora şi, spre final, păcatul era tot mai greu. Aici infracţiunile mai apăsătoare sînt la început. Pe măsură ce ticăloşia se expiază prin suferinţă, sufletul urcă. Păcătoşii, prin tortură, penitenţă, rugăciuni şi regret se purifică, devin tot mai uşori, mai imateriali. Paradoxul este că noi, cînd urcăm pe un munte, într-o excursie, la început ne mişcăm lejer, iar apoi, cu cît se face mai pieptiş, depunem un efort mai consistent. De la o vreme unii abandonează, fiindcă vîrful e cel mai greu de cucerit. Aici e chiar invers! Întîi se urcă foarte anevoios. Dar cu cît penitenţa se prelungeşte, sufletul se purifică şi ascensiunea devine mai uşoară. O scurtă explicaţie: practic avem cele şapte păcate capitale, care sînt clasificate aici. Aroganţii e limpede cine sînt, orgolioşii care tratează lumea cu dispreţ. Invidioşii sînt cei ce se preocupă de binele altora şi îl duşmănesc. Mînioşii sînt cei ce nu-şi pot reţine izbucnirile de furie violentă. Accidioşii sînt cei care îşi îndeplinesc cu întîrziere, cu toropeală, îndatoririle. Accidioso este o adaptare italiană din latina populară. “Toropiţii” nu puteam să le spun. Am verificat şi am constatat că G. Coşbuc a tradus tot astfel, “accidioşii”. Aşadar sînt cei care ies în întîmpinarea cuvîntului divin cu lene, cu comoditate, cu toropeală. Zgîrciţii şi risipitorii sînt aşezaţi ei înşişi în contrast pentru ca, văzîndu-se, să-şi sporească suferinţa. Lacomii sînt cei care se consacră plăcerilor pîntecelui. Luxurioşii sînt păcătoşii carnali, desfrînaţii. În vîrf se află Paradisul Pămîntesc, care însă nu trebuie confundat cu al treilea ţinut de după moarte. Este de fapt Edenul creat de Dumnezeu la Geneză, conform Bibliei, locul minunat unde se găseau Adam şi Eva, mărul, şarpele etc. Tot aşa cum s-au scris nenumărate cărţi despre căutarea Lînei de Aur, cu Iason şi cu marile expediţii, au fost legende şi s-a dezvoltat o întreagă mitologie legată de căutarea Paradisului Pămîntesc. Iată că Dante l-a plasat, geografic, în vîrful piramidei Purgatoriului, în locul unde sufletele ajung deja curăţate de păcat, pe măsură ce au urcat şi au ispăşit.

Purgatoriul nu-i pentru eternitate, e un loc intermediar, pe o durată clar delimitată, pînă la sfîrşitul vremurilor şi la Judecata de Apoi. Spiritele aşteaptă aici lungi perioade, în suferinţă şi penitenţă, dar au un mare avantaj în comparaţie cu Infernul, unde totul era veşnic înţepenit. Ne amintim faimoasa inscripţie de pe poarta aceluia, “Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”, acolo aveam un spaţiu-timp blocat pentru eternitate. Dincoace există evoluţie, se avansează către Paradisul Pămîntesc. Şi ce se întîmplă pe urmă? În partea a treia a Divinei Comedii, se zboară. Sufletele ajung imateriale, s-au spălat de păcate, devin de-o puritate angelică, beată şi încep să plutească, se înscriu pe o orbită. Sînt nouă ceruri care înconjoară planeta noastră. Acela e Paradisul dantesc, care însă trebuie distins de Paradisul primilor strămoşi.

Pe scurt aceasta ar fi structura lumii de dincolo şi a ţinutului ei de mijloc. O clasificare suplimentară ne-o oferă chiar unul dintre personajele principale, Virgiliu, în cîntul XVII, cînd îi explică lui Dante împărţirea Purgatoriului în trei mari zone. Călăuza se întreabă la un moment dat care-i valoarea fundamentală după care se orientează omul în viaţă şi răspunde: iubirea. Nu putem trăi fără ea. Numai că există trei mari tipuri de păcate, care se comit din cauza ei. Iubirea eronată a aproapelui, care se petrece atunci cînd, dintr-o afecţiune distorsionată, eşuăm în aroganţă, invidie sau mînie. Acestea sînt primele trei cornişe, ce sancţionează sentimentul deviat, malformat. Avem o altă categorie de păcat, iubirea domoală, insuficientă, faţă de Dumnezeu: accidia. Ea e pedepsită în a doua zonă. În sfîrşit avem iubirea exagerată a bunurilor pămînteşti. Este vorba despre zgîrcenie, sau lăcomie, sau desfrînare. Iată cele şapte păcate capitale, dispuse în trei zone. Nu este întîmplătoare această structură. Şi în Infern erau tot trei spaţii de tortură majore. Cărţile Divinei Comedii sînt în număr de trei: Infern, Purgatoriu şi Paradis. Versurile sînt grupate cîte trei şi se numesc terţine. Versificaţia are o structură originală, care se cheamă “terza rima”. Multiplul lui 3 este 9. În Infern există nouă cercuri precedate de Antiinfern. În Purgatoriu sînt 7 cornişe (cu păcatele capitale) plus 2 spaţii (Plaja şi Antepurgatoriul). Avem 9 niveluri în total. Plus Paradisul Pămîntesc. În Paradis vom avea 9 ceruri şi Empireul, unde se află Bunul Dumnezeu. Toată construcţia este de-o foarte mare simetrie şi se realizează pe acest 3 x 3 + 1. Nu mai spun că avem 33 de cînturi în Infern, tot atîtea în Purgatoriu, tot atîtea în Paradis, plus cîntul introductiv. Ceea ce dă 100. Totul este extrem de proporţional şi limpede trasat. Există o puternică simbolistică a cifrelor, au scris despre ea comentatorii clasici şi n-aş vrea să dezvolt aici subiectul. Nimic nu este întîmplător în Divina Comedie.

Să venim acum la regulile Purgatoriului. Mitologic am lămurit situaţia, ne rămîn celelalte două criterii. Conform regulilor geografice, se poate ajunge aici doar cu luntrea condusă de înger. Păcătoşii debarcă pe plajă, unde are loc un întreg proces, Dante este întîmpinat de un personaj antic, Cato, care îi impune să se spele pe chip de zgrunţul Infernului, să se lege la brîu cu o fîşie de trestie, ca simbol al uşurinţei cu care îţi propui să te lepezi de ceea ce ai greşit. Sînt o serie de ceremonialuri simbolice. Apoi începe ascensiunea.

Cum se avansează în Purgatoriu? Există o alternanţă zi-noapte. Călătoria lui Dante în Purgatoriu durează patru zile. S-au scris cărţi care tratează despre astronomia şi astrologia Divinei Comedii. S-a calculat – din indiciile presărate în versuri, soarele era ba în dreapta, ba în faţă – că Dante are nevoie de patru zile pentru a străbate distanţa de la rădăcina muntelui pînă la Paradisul Pămîntesc. Expediţia se desfăşoară în perioada Paştelui din anul 1300. Deşi este o călătorie care pare imaginară, fantastică, închipuită, ea este înnobilată cu trăsături de exactitate, încît pot fi socotite zilele sau orele şi nu este deloc un abuz să facem asta.

Totul este de-o mare precizie, tocmai pentru a ne transmite impresia sau convingerea de acţiune reală, trăită. Nu e ceva de-acolo, de dincolo, din imaginar. După cum ne asigură poetul (într-un minunat joc de cuvinte, ce combină dubla repetiţie şi dubla aliteraţie a consoanelor “v” şi “m” cu vocalele “e” şi “i”) “Non vide me’ di me chi vide il vero” – n-a văzut mai bine ca mine cel ce-a văzut adevărul. Aventurile de pe lumea cealaltă fac mereu referire la ceea ce exista pe vremea lui Dante, la istoria italiană, la filosofie, la moduri de gîndire şi trăire, la realităţile cotidiene. Avem prin urmare o alternanţă zi şi noapte. Dar urcuşul se poate realiza numai ziua, doar pe lumină poţi lupta împotriva păcatului. Cînd e noapte, raţiunea e întunecată şi nu mai poţi distinge între bine şi rău. Inclusiv simbolic poate fi citită cu folos Divina Comedie. Atunci cînd ceva nu-ţi este clar, aşază-te şi aşteaptă să fie ziuă, să se facă lumină. Ia-ţi deciziile doar atunci cînd totul e limpede, nu te năpusti cînd lucrurile sînt încurcate.

Anunțuri