Cu Dante în Purgatoriu (1)

Etichete

Beclean, conferinta, Dante, Purgatoriul, Saeculum

“Oricine se va înălţa, va fi smerit;
şi oricine se va smeri, va fi înălţat”
(Matei, XXIII, 12)

Îi mulţumesc bunului prieten Aurel Podaru pentru invitaţia pe care mi-a adresat-o de-a vorbi aici. Mă bucur să fiu din nou la Clubul Saeculum din Beclean, la a patra întîlnire culturală la care particip, mereu cu alte argumente. M-am gîndit să vă propun un subiect foarte bogat, legat de una dintre pasiunile mele, Divina Comedie. În ultimii ani am avut o serie de publicaţii pe această temă, chiar anul trecut mi-a apărut o carte de dialoguri acoperind preponderent Infernul. Acum aş vrea să fac un pas înainte, să merg spre Purgatoriu cu comentariile, cu explicaţiile, cu deschiderea lui Dante către cititorul contemporan. E nevoie de o explicitare a sa, fiindcă este vorba despre un autor medieval, extrem de complex pentru italienii înşişi, care nu prinde “în transmisiune directă”. E deja un lucru obişnuit ca în Italia să existe un mediator, un comentator, un interpret care să-l prezinte pe Dante în faţa publicului. La noi, în România, el este mai curînd necunoscut, iar atunci cînd se tipăreşte ceva despre poetul florentin, sînt cîţiva specialişti “de nişă”, care vorbesc doar pentru o mînă de oameni şi uneori spun prostii, ca să fiu sincer cu dumneavoastră. Eu nu pe această felie restrînsă încerc să activez, ci mă străduiesc să-l deschid pe Dante către o receptare cît mai largă, mai extinsă. Iar pentru aşa ceva este nevoie de o mediere, de o explicitare.

Mi-am intitulat intervenţia Cu Dante în Purgatoriu şi am plasat-o sub efigia unui motto din Evanghelia după Matei. Veţi vedea că e extrem de definitoriu acest pasaj pentru ceea ce mă pregătesc să prezint. Aş începe spunînd că ideea de Purgatoriu, în credinţă, e destul de recentă pentru momentul în care Dante a tratat-o. În mitologiile antice exista o împărţire în două mari categorii, binele şi răul, Hadesul şi Cîmpiile Elizee, virtuoşii şi păcătoşii. Ideea canonică a Purgatoriului a fost acceptată în Biserica Catolică abia la Conciliul de la Lyon din 1274. Dacă ne gîndim că Dante s-a născut în 1265, el avea deja 9 ani cînd conceptul a fost preluat. Putem spune că Purgatoriul e contemporan cu Dante. Înainte de asta era promovată configuraţia binară, bine-rău, lipsea valoarea intermediară. Teologii vremii au perceput o nemulţumire faţă de o asemenea radicalitate. Lumea nu poate fi împărţită doar în buni şi răi. Trebuie ca şi cei nu foarte răi să aibă o şansă, să poată spera la mîntuire. Şi-atunci s-a “inventat” acest spaţiu de mijloc, care totodată a făcut gîndirea mai complicată, a diversificat judecata teologică, dar şi pe cea morală.

În accepţiunea creştinismului occidental există două momente de evaluare a persoanei. Se realizează o analiză individuală a fiecăruia, după moarte, cînd ajungem în Infern, sau în Purgatoriu, sau în Paradis. Şi se va produce a doua apreciere, la Judecata de Apoi, aceea definitivă, cînd Purgatoriul va dispărea. Aşadar ţinutul despre care vorbim e un spaţiu intermediar, între bine şi rău, dar este şi un loc provizoriu.

Deşi ideea a fost lansată şi acceptată, în mod canonic, abia pe vremea lui Dante, poetul italian e cel care oferă imaginea artistică cea mai spectaculoasă, mai complexă şi mai completă a Purgatoriului. El ia conceptele teologice şi le aplică într-o sferă literară, prin intermediul fanteziei sale. Să adaug că avem o carte extrem de interesantă, a lui Jacques Le Goff, un reputat specialist care a scris despre Naşterea Purgatoriului şi a analizat toate aceste frămîntări ideologice din deceniile secolului al XIII-lea. Demonstraţia lui atentă şi documentată arată felul cum Dante a împins pînă la maxim posibil conceptul, în extensia, diversitatea şi precizia sa, de-a lungul cîtorva decenii.

În ce este bogată abordarea lui Dante? Poetul îşi construieşte universul din Divina Comedie cu multă abilitate. După cum ştiţi, există cele trei cărţi, Infernul, Purgatoriul şi Paradisul. Personajul principal este însuşi protagonistul, toată acţiunea evoluează la persoana întîi singular. Din dorinţa de a-şi spăla păcatele, de a-şi căuta şi a-şi dobîndi mîntuirea, el traversează succesiv aceste trei ţinuturi. Mai întîi coboară în Infern, apoi trece prin Purgatoriu şi urcă pe urmă în Paradis. Poemul culminează cu cîntul o sută, cînd Dante ajunge în faţa lui Dumnezeu. În cele ce urmează ne concentrăm pe a doua sa carte, pentru a localiza mai precis unele aspecte.

Prin ce este unic în literatura mondială ansamblul capodoperei? Prin faptul că realizează o combinaţie de trei discipline diferite: mitologia, geografia şi etica. Dante imaginează continuarea unei poveşti, pornind din Biblie, unde apare episodul revoltei lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu, care îl izgoneşte din ceruri. Ce se întîmplă cu Lucifer? Diavolul cade pe pămîntul care, îngrozit de această arătare oribilă, se trage în lături, de spaimă şi de scîrbă. Se creează astfel un puţ în formă de pîlnie. Ei bine, acea peşteră este Infernul, ca o prezenţă geografică foarte concretă. Diavolul se blochează în centrul Pămîntului. Dante pătrunde în spaţiul damnării şi e însoţit de Virgiliu, poetul preferat şi călăuza sa. În Infern cei doi coboară prin cercuri succesive. E şi fizic gîndită întreaga expediţie: gîndiţi-vă că, atunci cînd coborîm de pe un munte, ne rotim în serpentine. Aici sînt cercurile infernale şi în fiecare este pedepsit un anumit păcat. Uneori există mai multe păcate într-un singur cerc. De pildă într-al optulea sînt zece bolgii, sau gropi. Pe ansamblu vedem cîteva zeci de păcate, fiecare cu tipul său de pedeapsă specifică.

Aşadar în Infern se coboară. Protagonistul ajunge la centrul Pămîntului, în dreptul lui Lucifer, care e înţepenit acolo. Nu e abuziv să ni-l închipuim într-o imagine efectivă, au fost numeroase picturi celebre, care s-au realizat pe baza versurilor. După cum este de domeniul banalului să fie trasate scheme, cu ajutorul cărora să fie explicat textul poetic. Se ajunge la Lucifer, unde e şi centrul de greutate al Pămîntului. Cei doi se răsucesc şi încep să urce de-a lungul trupului său. Ies astfel pe partea cealaltă a Pămîntului.

Planeta noastră – conform proiecţiei danteşti – este rotundă, fiind formată din două emisfere: cea nordică, adăpostind continentele cunoscute în Evul Mediu, cu geografia specifică; şi cea sudică, acoperită de ape. În centrul emisferei meridionale s-a format muntele Purgatoriului, din pămîntul care s-a retras de groază la apariţia lui Lucifer. Toată cantitatea de material trebuia să se regăsească undeva. Şi dacă săpăm o groapă în curte, trebuie să transportăm balastul, fiindcă el nu dispare în neant. Ei bine, ideea lui Dante este că acel pămînt dislocat a ieşit pe partea cealaltă şi a constituit un munte. La extremitatea cealaltă a globului se află aşadar Purgatoriul. Dacă între păcătoşii eterni se cobora, printre purganţi se urcă. Observaţi că se inversează anumite reguli. Avem o progresie treptată, pe diverse spaţii, la care ne vom referi îndată. Iată aşadar cum s-a creat Purgatoriul, din punct de vedere mitologic: prin căderea lui Lucifer şi dislocarea pămîntului, care a răsărit pe dincolo. Se continuă un mit al Genezei, care este imaginat geografic, fiind localizat pe globul terestru. Ca să înţelegem mai limpede configuraţia întregului ţinut, vă prezint aici schiţa adaptată după o bună ediţie italiană a Divinei Comedii.

Publicitate