Etichete

, , ,

Fosta mea elevă de-acum 15 ani, Diana Mesaroş, a realizat un reportaj-interviu cu fosta mea elevă, care a absolvit recent liceul, Andreea Vişan. Textul s-a tipărit în presa locală. Îl reiau aici pentru atmosfera sa de prospeţime şi autenticitate, felicitînd-o atît pe cea care a întrebat, cît şi pe cea care a răspuns.

Andreei Vişan i-au lipsit 25 de sutimi să aibă media 10 la bac, dar a avut cea mai mare medie din Liceul “George Bariţiu”. “Ştiu exact ce greşeală am făcut, la română, mi-e şi ruşine să-ţi zic. Am greşit la un exerciţiu la subiectul I. Cred însă că aşa a fost să fie. Eu îmi ştiu firea şi mama mi-a zis dinainte: ‘Andra citeşte cu atenţie cerinţele şi de trei ori’. Am ascultat-o şi nu m-am grăbit, am ieşit ultima din sală. Cînd am citit cerinţa, eram sigură că am citit-o bine, dar toate cuvintele efectiv parcă s-au întors în propoziţie. Deci a fost un semn”, spune Andreea Vişan.

Mărturiseşte, puţin ruşinată, că nu a fost o elevă de 10 pe linie în liceu, dar că totuşi a învăţat. Care e secretul? “Să faci un pic din fiecare. Cu ce rămîi din clasă e foarte puţin, pot să spun că la română nu am rămas cu nimic din clasă, nu numai eu, toţi colegii mei. Nu am învăţat de la începutul clasei a XII-a, pentru că atunci au început chefurile cu colegii (rîde, n. red.), atunci am început să devenim mai apropiaţi, am început din vacanţa de Crăciun, dar nu am tocit niciodată, am luat-o ca o poveste”, spune ea. Nu regretă alegerea făcută, e mulţumită că se poate numi “bariţistă”. Dar e oarecum dezamagită de ceea ce i-a oferit şcoala, în general.

”Cred că în liceu nu se mai acumulează aşa multe cunoştinţe, bagajul cultural cu care ieşi din liceu este mult mai scăzut faţă de cum era mai demult. Asta cred că se întîmplă şi din cauza sistemului educaţional, care e puţin de vină, profesorii nu sunt plătiţi pe măsura eforturilor şi atunci… eu cred că nici nu m-aş duce la servici să fiu aşa prost plătită. E în general o delăsare, o comoditate de ambele părţi, profesori, elevi. Ne complacem să fie orele liniştite, să nu fie foarte grele, sunt însă şi excepţii”, spune Andreea.

De acum încolo va fi atentă cum îşi va clădi viitorul. Speră ca, într-o zi, să trăiască în realitate visul său din copilărie. Fiind “fetiţa lui tata”, între ei doi există o legătură specială, nu a ţinut-o din scurt, a avut încredere în ea.

“Cînd eram mică, 5-6 ani, voiam să mă fac poliţistă, asta o vedeam ca meserie de viitor. Tata este poliţist şi în jurul meu sunt tot familii de poliţişti prieteni. Şi chiar am început să mă pregătesc pentru probele fizice şi pentru cele scrise, am început să iau ore şi în particular, aveam materiale de la prieteni care dăduseră admitere în anii precedenţi. Dar s-a dat noua reglementare să fie numai cinci locuri pentru fete la secţia la care voiam eu (Siguranţă şi ordine publică, n. red.) şi atunci am zis că ar fi foarte greu să intru, e multă muncă, eu nu sunt o persoană care să înveţe mult şi am renunţat. Mie îmi place să citesc, am pasiunile mele, nu să tocesc. Să le fac pe toate, aşa, într-un echilibru. M-am înscris la Facultatea de Ştiinte Politice, la secţia Studii de securitate”, explică fata.

Acum e vacanţă, e relaxată şi se gîndeşte cu nostalgie la anii de liceu, are amintiri care o vor urma toată viaţa. “Prima excursie din clasa a IX-a, noi, boboacele, eram numai fete şi cu dirigintele nostru am mers împreună cu cei de clasa a XII-a. Mi-a fost milă de domnul diriginte după excursia aceea. Toată noaptea a stat pe coridor, în fotoliu, ca să nu trecem dintr-o cameră în alta. Noi credeam că el nu ne aude şi făceam schimb de numere de telefon cu băieţii, prin perete. ‘Cît 07 cît? Zi mai tare că nu ne aude dirigu!’ El rîdea afară de noi cînd ne auzea. Nu a dormit toată noaptea”, îşi aminteşte Andreea.

Laszlo Alexandru rămîne dirigintele şi profesorul ei de suflet. Consideră că sunt puţini profesori ca el. E foarte dedicat pasiunii de profesor, Andreea crede că asta e menirea lui în viaţă. “E o persoană foarte profundă, poţi să vorbeşti orice cu el, pe orice domeniu ştie să te îndrume, să poarte o discuţie, e foarte bine pregătit. Nu trebuie să-ţi faci griji că va rîde de tine dacă îl întrebi ceva, ştie să se coboare la nivelul fiecărui elev. Glumele lui sunt pe măsură, e foarte spiritual, e cea mai sarcastică persoană pe care o cunosc. Îmi amintesc că la orele de italiană era gălăgie, atmosferă destinsă, apoi ne potoleam, ne canalizam energiile şi începeam ora. El zicea: ‘Ia mai tăceţi că nu aud ce întreb’ sau ‘Ce ar fi să aplicăm politica ciocului mic?’”, spune Andreea rîzînd.

Şcoala a rămas în trecut, de acum e doar o amintire frumoasă. Se gîndeşte la bagajul pentru sejurul pe litoral, la Vama Veche. “Este o staţiune foarte diferită, e altfel acolo, e o relaxare diferită, nu e nebunia din Costineşti sau din Mamaia, lumea e diferită, e mai paşnică, deschisă, mai naturală. Vreau să merg la Festivalul Medieval de la Sighişoara, am fost şi anul trecut şi am rămas plăcut impresionată, am zis că voi face din asta o tradiţie. De asemenea vreau să mă duc la Festivalul Peninsula din Tîrgu Mureş”, declară fata. Din toamnă vrea să se angajeze la un call-center, să-şi cîştige în continuare singură banii de buzunar. Vara trecută a lucrat ca ospătăriţă şi se mîndreşte cu asta. “E bine să te obişnuieşti să ai banii tăi, oricît de mic ar fi bugetul.”

Andreea respiră veselie, poftă de viaţă, îi place să îşi petreacă timpul fără să aibă un program plafonat, plin de rutină. Jobul de vis ar fi unul în care să interacţioneze cu oamenii. “Sunt momente cînd mă enervez, sau cînd persoanele nu sunt la fel de drăguţe ca şi tine, dar pot să zic că îmi sunt dragi oamenii.”

Nu se vede trăind în altă ţară, nu se vede plecînd din Cluj. “Am momente cînd sunt foarte pozitivă şi văd viitorul roz în România, dar cîteodată realizez că e foarte greu să faci ceva. Facultatea a ajuns să fie ceva normal, dacă nu ai facultate e ca şi cum nu ai avea liceul. Tocmai din cauza asta cred că facultăţile la noi au devenit o afacere pentru statul român şi nu mai asigură un viitor benefic pentru cineva care termină facultatea. La fel e şi cu politica şi cu fotbalul, nişte afaceri”, spune ea. Nu se uită la televizor, o enervează, mai bine se uită la reclame decît la ştiri sau emisiuni. Andreea este singură la părinţi. “Toată atenţia e asupra mea, nu-mi displace asta. Unele persoane zic că sunt egoistă, nu e vina mea, nu consider că sunt răsfăţată.”

Dacă cineva ar întreba-o care îi sunt calităţile şi defectele, ar pune-o în încurcătură. Îşi trece mîna prin păr şi gîndeşte cu voce tare. “În ziua de azi e o calitate să fii puţin indiferent, pentru că lumea a devenit răutăcioasă, deci un gram de indiferenţă e cel mai bun lucru de care poţi să dispui. Trebuie să fii vesel, să încerci să fii optimist, chiar dacă te enervezi, te superi, să nu arăţi. Lumea mă întreabă: tu plîngi vreodată? Nu te-am văzut niciodată să fii supărată. Nu pot să mă abţin să nu rîd, cred că ăsta e hobby-ul meu principal. Altfel, sunt foarte schimbătoare: acum cred ceva şi peste două ore altceva, sunt ca vremea (n.r. se amuză copios). Mă plictisesc foarte repede de toţi şi de toate. Dacă persoanele de lîngă mine nu-mi stimulează energia şi creativitatea… Mă aflu într-o antiteză, pe cît spune lumea că sunt de drăguţă, uneori am momente de răutate că nici nu ştiu de unde izvorăsc. Aşa, o sciplire de răutate, apoi îmi trece”, se caracterizează ea.

Anunțuri