Etichete

, , ,

De la regretatul Tudor Ionescu am deprins, în anii studiilor universitare, elementele fundamentale ale meseriei de traducător. De la regretatul Marian Papahagi am aflat, în timpul facultăţii, aspecte importante ale limbii italiene, lucruri esenţiale despre Dante, primii paşi în limba portugheză. Ambii au trecut de-atunci în lumea umbrelor. E cu atît mai interesant să am la dispoziţie un pasaj în care unul dintre ei (T.I.) şi-l aminteşte pe celălalt (M.P.).

“La Mezzo cîntă, de o vreme, ceva portughezi sau brazilieni, nu am avut curiozitatea să mă uit; prefer să ascult, să aud, să-i las să zică ei ce au de zis. Ciudată limbă portugheza asta: am impresia că merge numai cîntată; vorbită, aş zice că seamănă cu o limbă ‘în formare’ sau în blîndă şi constantă ‘descompunere’, tinzînd către un fel de murmur aproape monoton, unison, spre un lung geamăt de adio, trist şi împăcat. Marian, tu ce ai zice? Nu ai fi de acord, aşa-i? Măgar am fost că nu am insistat cu prezenţa la orele tale! Cînd a fost asta? Acum vreo treizeci de ani, aşa-i? Deja demult a fost şi plecarea ta; ţi-ai cam căutat-o şi tu puţin, nu-i drept? Poate că nu e foarte frumos, dar nu pot să nu-mi aduc aminte cum în zilele Crăciunului din ‘89 tîrîiai, împreună cu Emil Ciplea, portretele lui Ceauşescu pe coridoarele facultăţii, cum ai ‘descoperit’ tunelul spre Securitate şi încăperea secretă cu hărţi şi alte documente a bietelor ofiţerese! Nu mi-a plăcut deloc. Nu am apreciat deloc. Nici o clipă nu am crezut că poţi fi aşa de naiv sau de tăntălău. Urmăreai cu totul altceva, mizînd pe naivitatea şi pe tîmpenia noastră. Poate că unii au şi fost sau erau. Eu nu. Şi, ca mine, sunt convins că au mai fost. Dar ţi-a ieşit. Te-ai întrebat vreodată cum de? Cred că nu, deoarece nu asta te interesa, ci rezultatul. Dar, vezi? Rezultatul acela, la rîndul lui, a dus la un alt rezultat. Deh, aşa e ‘viaţa’!” (Fragmente de jurnal, în Steaua, nr. 9/2006, p. 43).