Etichete

, , , , , ,

Colegul şi bunul meu prieten Patrizio Trequattrini a depăşit recent o încercare extremă. Ea n-a rămas fără urmări, de n-ar fi decît proza scurtă pe care a scris-o şi mi-a trimis-o. Includ în cele ce urmează traducerea mea din italiană.

Dragă Adrian,

Să nu fii surprins că te tutuiesc; permite-mi această familiaritate, pe care vreau s-o adopt pentru a exprima în modul cel mai direct ceea ce aş vrea să-ţi spun. Acum simt că a sosit momentul potrivit; acum, că au trecut mai bine de patruzeci de zile de la acel punct crucial, simt nevoia să-ţi vorbesc. Scrisul este o activitate ce poate fi îndeplinită doar dacă simţim o chemare: azi aud o voce care îmi spune să fac aşa. Că această voce mi-a atras atenţia este şi un semn că sînt iar sănătos, că acum mă simt bine. Mulţumită ţie, care în noaptea aceea mi-ai salvat viaţa. Acest adevăr mi-a fost mereu limpede, însă pînă acum poate că nu aveam suficientă energie să revăd în minte acele momente; poate că spaima de-a fi trecut razant pe lîngă moarte mă copleşea încă, tăindu-mi pînă şi răsuflarea pentru a da glas emoţiilor învălmăşite, care s-au năpustit asupra mea în ultima perioadă. Unii vor crede că salvarea vieţii celorlalţi e însăşi munca ta, că pentru tine e normal să operezi pe o inimă obosită şi bolnavă, să eviţi producerea unei pagube ireversibile sau chiar fatale. Pentru mine rămîne un miracol faptul că inima mea, pusă în pericol, a întîlnit tocmai mîinile tale dibace; că traiectoria vieţii mele s-a intersectat cu fulgerătoarea ta capacitate de-a evalua şi a hotărî ce anume trebuie făcut în acel moment; că ai avut abilitatea de-a duce la capăt o operaţie perfectă, care s-a întins de-a lungul întregii nopţi. Ştiu că mii de cardiochirurgi din lumea largă fac ceea ce tu ai făcut, că tu însuţi ai efectuat, de-a lungul carierei tale, sute şi sute de operaţii, dintre care multe chiar mai dificile decît cea efectuată asupra mea. Totuşi, atunci cînd o operaţie de o semnificativă complexitate este făcută asupra noastră, poate fiindcă ne-am apropiat de acea graniţă impalpabilă ce desparte viaţa de moarte, ni se pare că după ce ne-am prăbuşit devastaţi către prăpastie, o mînă prietenă, înzestrată cu o enormă forţă benefică, ne-a oprit căderea şi ne-a dat un nou avînt spre înălţimi, restituindu-ne acea viaţă pe care eram pe punctul de-a o pierde. Nu e un lucru banal, nu e nimic planificat dinainte şi nu înseamnă că reuşeşte mereu. Plecasem de-acasă pentru a face un simplu control şi m-am pomenit într-o ambulanţă, care m-a transportat într-o sală de operaţii pentru o intervenţie cardiovasculară urgentă. Probabil că această impetuoasă precipitare a situaţiei, pentru prima dată în viaţa mea, m-a făcut într-adevăr să înţeleg – deşi toată lumea o ştie, altceva este să simţi că ţi se întîmplă tocmai ţie – că totul poate fi pierdut în cîteva ore sau chiar în cîteva clipe. Faptul că am urcat înapoi pe culme, că am scăpat în cel mai bun mod cu putinţă, îl voi considera mereu un eveniment miraculos. Toate acestea s-au întîmplat într-o ţară pentru mine străină, într-un oraş cum e Cluj-Napoca, despre care cu trei ani în urmă nici măcar nu ştiam că există. Aceste împrejurări, împreună cu faptul că eram în Transilvania de unul singur, în lipsa familiei, au sporit dificultăţile şi neliniştea cu care deja de obicei oricine înfruntă asemenea situaţii.

Totuşi a fost pentru mine un prilej care mi-a permis să dobor o prejudecată şi să mă simt încă mai aproape de români şi de România: eram convins că e preferabil, în rezolvarea problemelor grave de sănătate, să fii îngrijit în ţara ta. După această experienţă, nu mai cred acelaşi lucru. Acum sînt convins că prezenţa mea la Cluj-Napoca, atunci cînd am înfruntat o situaţie aşa delicată, a fost un adevărat noroc sau poate chiar un semn de graţie. Dragă Adrian, întîlnirea noastră a avut şi va avea o semnificaţie personală şi privată, dar totodată are şi o valoare publică: scrisoarea mea deschisă are nu doar scopul de a-ţi exprima întreaga mea stimă şi recunoştinţă, ci şi pe acela de-a sublinia adevăratele merite ale ţării tale. Vrea să fie o mărturie a felului în care ne putem simţi aproape de un om care a oferit o soluţie decisivă, într-un moment dramatic, o dovadă a intensităţii prieteniei pe care o simţim pentru un om pe care l-am întîlnit întîmplător, cu patruzeci de zile mai devreme; dar şi a modului în care putem aprecia ajutorul pe care l-am primit într-un oraş străin, din partea unor persoane care vorbesc o altă limbă, dar sînt pline de umanism. Aş vrea ca toţi acei italieni, care mai păstrează încă o atitudine de îngîmfare şi superioritate, dacă nu cumva de discriminare, faţă de românii ce emigrează în Italia, să fie vindecaţi de asta; aş vrea ca toţi italienii să afle că a fi român nu e sinonim cu a fi delincvent şi că uneori un român îţi salvează viaţa. Întîlnirea noastră, Adrian, întăreşte legătura dintre ţările noastre, distruge o altă prejudecată idioată, care ne împinge să nu avem încredere unii în ceilalţi şi alimentează uneori dispreţul şi ura. O întrebare banală mi-am tot pus în această perioadă, care a trecut de cînd m-ai operat: cum ai izbutit oare, în noaptea aceea, să-ţi învingi oboseala şi somnul, să suporţi toată osteneala pe care probabil că ai resimţit-o şi să nu te prăbuşeşti? Eu n-aş fi reuşit.

Anunțuri