Etichete
Clara Mares, CNSAS, dosare, I.D. Sirbu, scriitori, turnatori
Dacă pe prietenii turnători i-a bombardat cu amintirile sale caustice, cu atît mai puţin i-a menajat pe torţionarii săi direcţi. În Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Ion D. Sîrbu consemnează neplăcuta experienţă avută cu decenii în urmă, ca deţinut politic, pe cînd era anchetat de un securist zelos şi şcolit.
“S-ar putea să greşesc. Nu cred. Citesc la ‘decese’ în România liberă că a murit fulgerător (în timp ce vorbea la telefon) Tudor Vornicu, pe care toată lumea îl cunoştea ca fiind, la Televiziune, şeful emisiunii Magazin duminical. (…) Dar acest Tudor Vornicu, în 1957 şi 1958, era cunoscut a fi ‘cel mai cult şi cel mai priceput anchetator’ din Ministerul de Interne de atunci… Fusesem supus – la ordinul delicat al tov. Drăghici – să fiu recrutat, cu orice preţ, ‘colaborator al Securităţii’. A început astfel un lung război cu Fiinţa mea: într-o mînă mi se arăta libertatea, avansarea, viitorul luminos ce mă aştepta dacă accept să fiu ‘un adevărat fiu al clasei muncitoare’, adică un discret şi informat ‘intelectual de tip nou’. Şantajele respective au continuat în crescendo. (…) Tov. Căpitan Enoiu – şeful anchetei, Secţia scriitori şi intelectuali dificili –, obosit şi înfuriat de refuzurile şi încăpăţînarea mea, într-o zi (noiembrie sau decembrie 1958) m-a chemat la el şi mi-a spus aşa: ‘Uite, noi nu am reuşit să te lămurim. Te trimitem la un tovarăş care e foarte cult şi foarte informat. El îţi va explica situaţia’. Am fost condus (cu ochelarii negri pe nas) într-o încăpere mai mare. Acolo l-am întîlnit pe cel care cred că era căpitanul Tudor Vornicu. Foarte calm, măsurat, dozîndu-şi hipnotic vorbele şi privirea, mi-a explicat că, dacă nu renunţ la încăpăţînarea mea, organele vor fi nevoite să-mi ‘rupă şira spinării’. Iată, filmările la Bivoliţele (scenariul meu, premiat în vara lui 1957) nu au fost oprite. Mă pot întoarce direct pe platourile de filmare. Pot să îmi tipăresc ambele cărţi ce le am depuse în edituri (Povestiri petrilene, la Editura Tineretului, şi Şoarecele B, satire, la ESPLA). Iar dacă refuz, absolut tot ce am scris ‘va fi dat la topit’. Numele meu va dispărea de peste tot, mă şi pot considera dispărut din viaţă. Nu ţin minte ce i-am răspuns. (…) Aceasta a fost întîlnirea mea cu marele Tudor Vornicu. (Doamne, sper să nu greşesc!) Tot ce a spus el s-a îndeplinit întocmai. (…) Pe Tudor Vornicu l-am reîntîlnit în holul televiziunii, prin 1983 (ultima mea vizită la secţia de teatru a TV). El m-a recunoscut. ‘Eşti Sîrbu?’, mi-a zis. Am făcut semn că da. ‘Cum – s-a mirat el – trăieşti!?’ Şi, făcîndu-şi cruce, s-a îndreptat spre ascensor. Sit tibi, Tudor, terra levis.”
Laszlo Alexandru 