Etichete

, , , ,

Luarea de poziţie a cercetătorilor de la ONU ridică o serie întreagă de probleme delicate, ce merită a fi examinate pe rînd. În primul rînd ea aruncă în desuetudine, încă din premisele pe care şi le asumă, ipoteza enunţată de Madame de Staël, potrivit căreia poezia ar fi “une noble inutilité”, o activitate de lux lipsită de finalitate imediată. Chiar dimpotrivă, vin să ne spună partizanii noului tip de gîndire, textul literar contribuie la formarea imaginilor şi a valorilor publice, care influenţează pe termen mediu şi lung comportamentul unei societăţi. Opera de artă nu se limitează la delectarea consumatorului, ea intervine în edificarea personalităţilor individuale şi colective. De aceea trebuie acordată o maximă atenţie mesajelor exprimate pe această cale, pentru a fi remediate din timp cele nocive, contraproductive.

Nu altceva considera şi Dante, la vremea lui, pe cînd îşi construia capodopera în special pentru a le arăta contemporanilor săi calea cea dreaptă de urmat. În scrisoarea a XIII-a, adresată lui Can Grande della Scala (deşi în unele ediţii numerotarea diferă, iar în altele e contestată autenticitatea textului), poetul florentin îşi explicitează proiectul. “Subiectul întregii opere, înţeles numai literal, este starea sufletelor după moarte, privită în general. Într-adevăr despre această stare şi în jurul ei se desfăşoară mersul întregii opere. Dacă însă opera este înţeleasă alegoric, subiectul ei este omul, care, după cum, pe temeiul liberului arbitru a săvîrşit binele sau răul, este supus la dreptatea răsplăţii sau a pedepsei. (…) Lăsînd la o parte subtilităţile de analiză, trebuie spus pe scurt că scopul atît al întregului, cît şi al părţii este să îndepărteze pe cei vii, în viaţa aceasta, din starea de suferinţă şi să-i călăuzească la starea de fericire. Genul filosofic folosit aici şi în întreg, şi în parte este morala sau etica. Căci atît întregul, cît şi partea au fost create nu în vederea speculaţiei, ci în vederea acţiunii. Iar dacă în vreun loc sau pasaj se tratează în forma speculativă, nu este făcut de dragul speculaţiei, ci de acela al acţiunii” (trad. Petru Creţia, în vol. Dante, Opere minore, 1971, p. 746, 748).

Autorul medieval îşi afirmă deschis intenţiile etice, care au stat la temelia întregului edificiu: dorinţa de a-şi îndemna cititorii la căutarea fericirii prin mijloace oneste. Şi totuşi criticii săi “corecţi politic” de azi ne asigură că am avea de-a face în Divina Comedie cu “conţinuturi jignitoare şi rasiste”, care influenţează negativ spiritul public şi sînt pernicioase. Cum e posibil ca intenţiile cu care poetul a pornit la drum să fi eşuat tocmai în contrariul lor? Ce bruiaj radical a intervenit oare, pe calea dintre emiţător şi receptor, încît sensurile să fie răsturnate, binele devenind rău, frumosul – urît, iar înălţarea spre cunoaştere – scufundare în ură?

Anunțuri