Etichete
Acolada, extremism, Gheorghe Grigurcu, legionari, Vintilă Horia
Nu-i pot pretinde criticului literar Gheorghe Grigurcu să prezinte faptele istorice cu acurateţe: nu e specialitatea lui. Nu-i pot cere să nu mai răstălmăcească adevărurile de odinioară, inversînd raportul cauză-efect în care s-au aflat: nu e interesul lui de militant extremist. Nu-i pot solicita să nu-i mai reabiliteze, în presa din România, pe hitleriştii şi antisemiţii de odinioară, în timp ce prin restul Europei aceştia încă se perindă pe la tribunale pentru a fi judecaţi pentru faptele lor: autohtonistului încruntat nu-i pasă de gîndirea democrată occidentală.
Dar îl pot îndemna să mimeze consecvenţa măcar faţă de propriile sale idei. Adică nu poate să deplîngă “mecanismul conştiinţei noastre, ce devine complice cu compromisul pe care se sileşte în van a-l escamota” şi totodată să-l spele de păcate, în numele talentului artistic (care?) pe un lamentabil propagandist de odinioară. Nu poate să-i persifleze pe scriitorii care s-au pus în slujba comunismului de dragul carierei (Marin Preda, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza), dar să-i inocenteze pe scriitorii care s-au pus în slujba fascismului şi a hitlerismului de dragul carierei (Vintilă Horia). Arivismul trecutului se cuvine cîntărit cu aceeaşi unitate de măsură şi la extrema stîngă, şi la extrema dreaptă, ok? Un strop de statornicie ar face mult bine în spaţiul public.
Acum cîteva decenii, pe cînd îmi efectuam stagiul militar, un ofiţer împătimit de meseria lui ne repeta că, la instrucţia de front, se pot face mişcările “la dreapta!”, “la stînga!” şi “la stînga-mprejur!”. Dar nu care cumva să executăm vreodată întoarcerea “la dreapta-mprejur!”, fiindcă aşa ceva nu există în armata română. Cu vicleniile lui frenetice, Gheorghe Grigurcu îşi propune să adapteze, cu un drum, şi evantaiul de răsuceli militar-literare.
Laszlo Alexandru 